În aceste zile, în unitățile de învățământ din Voluntari se fac reparații și lucrări de întreținere a clădirilor, pentru ca ele să fie gata la începerea noului an. „Țin foarte mult la condițiile în care învață copiii noștri. O școală curată, sigură și bine întreținută nu trebuie să fie o excepție, ci o normalitate. De aceea urmăresc ca lucrările să fie făcute la timp și ca, înainte de primul clopoțel, totul să fie pus la punct”, a transmis primarul orașului, Florentin Pandele.
Pregătirea școlilor și grădinițelor nu înseamnă doar lucrări vizibile. Sunt necesare și aceste verificări tehnice, pentru ca elevii și cadrele didactice să își desfășoare activitatea în condiții corespunzătoare. Drept urmare, perioada vacanței de vară este folosită pentru efectuarea de lucrări care nu pot fi făcute în timpul anului școlar fără a tulbura activitatea unităților. Se fac zugrăveli, reparații și remedieri, atât la interior, cât și la exterior, acolo unde este nevoie. Au loc intervenții de întreținere la clădire, inclusiv la tâmplărie și în zonele care au nevoie de reîmprospătare, de către societatea ACMVol Design. De asemenea, se desfășoară verificări și lucrări de întreținere a instalațiilor electrice, realizate de compania Electrovol. Sunt verificate instalațiile, corpurile de iluminat, prizele, tablourile electrice și celelalte componente care necesită reparații sau înlocuire. Lucrările se desfășoară etapizat, în funcție de situația constatată în fiecare unitate de învățământ.
„Condițiile în care copiii învață și își petrec o mare parte din zi trebuie să fie o preocupare permanentă, în fiecare unitate de învățământ din oraș. În această perioadă continuăm lucrările și verificările în școli și grădinițe, astfel încât spațiile să fie pregătite înainte ca cei mici să revină în clase””, confirmă Florentin Pandele.
