Potrivit noilor reguli de colectare a gunoiului în Capitală, bucureștenii vor trebui să separe resturile alimentare de gunoiul menajer, iar uleiul uzat, mobila, saltelele și electrocasnicele vechi vor putea fi duse la Centrele de Aport Voluntar.
Municipalitatea precizează că toate prevederile noului sistem trebuie implementate până în 2033. Noile reguli schimbă atât modul de colectare a gunoiului în Capitală, cât și principiul după care vor fi calculate tarifele. Municipalitatea urmărește introducerea sistemului „Plătești pentru cât arunci”, astfel încât costurile să depindă de cantitatea de deșeuri produsă și de modul în care acestea sunt colectate. Regulamentul și strategiile au fost aprobate la propunerea primarului general Ciprian Ciucu, în cea mai recentă ședință a Consiliului General.
Una dintre principalele schimbări privește deșeurile biodegradabile. Resturile alimentare vor trebui aruncate separat de celelalte deșeuri menajere, pentru a putea fi colectate și valorificate mai eficient. La cele patru categorii existente – hârtie și carton, plastic și metal, sticlă și deșeuri reziduale – se vor adăuga trei fracții noi: deșeurile textile, deșeurile periculoase și cele biodegradabile.
Acestea vor putea fi colectate prin intermediul Centrelor de Aport Voluntar sau al insulelor ecologice digitalizate, dotate cu recipiente speciale. Modul concret în care va fi făcută colectarea va fi stabilit separat de fiecare primărie de sector, în funcție de infrastructura și posibilitățile disponibile.
Unde pot fi duse mobila, saltelele și electrocasnicele vechi
Bucureștenii vor putea transporta la Centrele de Aport Voluntar obiectele voluminoase sau deșeurile care nu trebuie aruncate la platformele obișnuite. În această categorie intră mobila veche, saltelele, electrocasnicele, uleiul uzat, textilele și deșeurile periculoase provenite din gospodării. Deșeurile vegetale rezultate din gospodării, parcuri și spații verzi vor fi, la rândul lor, colectate separat și trimise spre compostare.
Primăria Capitalei susține că noile reguli sunt necesare pentru alinierea la Legea nr. 101/2006 privind salubrizarea localităților și la Regulamentul-cadru aprobat de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice. Noul sistem introduce principiul „Plătești pentru cât arunci”. Tariful nu va mai depinde exclusiv de un nivel stabilit uniform, ci va putea fi calculat în funcție de cantitatea de deșeuri generată sau de modul în care acestea sunt colectate.
Utilajele de măturat și spălat nu vor mai putea circula pe arterele folosite de transportul public în orele de vârf, respectiv între 06:00–10:00 și 15:30–19:00. O dată pe lună vor fi organizate acțiuni unitare de curățenie, cu măturarea mecanizată și spălarea simultană a carosabilului. Poliția Locală va interveni pentru eliberarea benzilor ocupate de autoturisme parcate, astfel încât utilajele să poată curăța întreaga suprafață a străzilor. Operatorii vor trebui să respecte noi indicatori de performanță, inclusiv obligația de a colecta și transporta separat deșeurile menajere provenite din activitățile comerciale. Firmele care nu respectă cerințele vor putea primi penalizări cuprinse între 500 și 25.000 de lei.
