Primăria Orașului Voluntari face un pas important pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale locale. Imobilul și terenul de pe Drumul Potcoavei nr. 21A, unde funcționează Școala Gimnazială Nr. 3 Pipera, devin oficial proprietate publică a orașului. Decizia marchează trecerea de la un regim de chirie la administrarea directă de către comunitate.
Conform primarului orașului Voluntari, Florentin Pandele, decizia vine în sprijinul familiilor din zonă, având în vedere extinderea urbană accelerată din ultimii ani. „Dezvoltăm infrastructura școlară de stat din orașul Voluntari, cu gândul la viitorul copiilor noștri. Am achiziționat clădirea și terenul de 3.000 de metri pătrați, din Drumul Potcoavei nr. 21A. Astfel, imobilul în care funcționează deja Școala nr. 3 Pipera intră în patrimoniul și administrarea Primăriei Orașului Voluntari”, a anunțat edilul.
Condiții moderne și eficientizarea bugetului local
Sediul achiziționat beneficiază de un regim de înălțime subsol, parter, etaj și mansardă (S+P+1E+M), având deja o destinație educațională în trecut, când a găzduit o instituție de învățământ privată. Una dintre prioritățile administrației locale a fost asigurarea continuității cursurilor fără costuri suplimentare pentru chirie pe termen lung.
Tranzacția și plățile au fost structurate eșalonat pentru a nu suprasolicita bugetul local. „Nu mai plătim chirie pentru ca elevii din zona Pipera să învețe în condiții bune. Clădirea și terenul vor fi plătite în tranșe, până în luna martie 2027. Costurile au fost stabilite printr-o evaluare serioasă, iar achiziția a fost aprobată de Consiliul Local”, precizează Florentin Pandele.
Alegerea de a achiziționa un spațiu deja existent a fost considerată opțiunea optimă atât din punct de vedere financiar, cât și al timpului de execuție, eliminând perioadele lungi necesare construirii unui ansamblu de la zero.
Investiții continue în educație
Extinderea infrastructurii de stat rămâne o prioritate pentru comunitatea din Pipera, zonă care a cunoscut o creștere demografică semnificativă. „Zona Pipera s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, iar infrastructura școlară de stat trebuie să țină pasul cu nevoile familiilor care locuiesc aici. Îmi doresc ca fiecare copil din Voluntari să aibă acces la condiții bune de educație, cât mai aproape de casă. De aceea, vom continua să investim în spații destinate învățământului și în dezvoltarea școlilor din oraș”, a conchis primarul.







