Poluarea aerului din Capitală, măsurată în cadrul campaniei ,,Vezi ce respiri”

Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis va măsura, în cadrul campaniei europene ,,Vezi ce respiri”, concentrațiile de dioxid de azot (NO₂) în 50 de locații din București, pe parcursul unei luni.

Campania ,,Vezi ce respiri” se desfășoară concomitent în nouă țări ale Uniunii Europene: Bulgaria, Germania, Spania, Franța, Grecia, Italia, Irlanda, Polonia, România. Cu ajutorul a 100 de tuburi pasive, concentrațiile de dioxid de azot vor fi măsurate în diferite zone ale Capitalei, pentru a evalua nivelul de poluare asociat traficului rutier.

Acestea vor colecta dioxidul de azot din aer timp de 28 de zile în toate cele 6 sectoare din București. Dintre cele 50 de locații, 22 sunt pe bulevarde principale, 22 pe străzi secundare, 5 în apropierea unor școli, iar ultima într-un parc. Locațiile au fost selectate cu atenție, pe baza unor criterii comune, stabilite pentru toate țările partenere în proiect. Ulterior, probele vor fi analizate într-un laborator din Elveția, iar rezultatele vor fi comunicate după finalizarea analizelor și vor arăta cum variază nivelul acestui poluant în diferite zone ale Capitalei.

Dioxidul de azot (NO₂) este un poluant invizibil, rezultat în principal din arderea combustibililor și are efecte asupra sănătății.

În București, traficul rutier este una dintre principalele surse de emisii de NO₂, iar concentrațiile acestuia pot varia de la o zonă la alta. Deși nu poate fi observat cu ochiul liber, nivelul acestui poluant în aerul pe care îl respirăm are un impact semnificativ asupra sănătății, în special în cazul expunerii prelungite.

Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția că acesta poate irita căile respiratorii și poate agrava afecțiunile respiratorii existente. Copiii sunt deosebit de vulnerabili la efectele acestui poluant, care poate contribui la intensificarea simptomelor astmului și la afectarea funcției pulmonare la cei cu această afecțiune. Cercetările arată și efecte nocive asupra sistemului cardiovascular al copiilor și adolescenților: expunerea pe termen scurt și lung la NO₂ este corelată cu valori mai ridicate ale tensiunii arteriale și un risc crescut de hipertensiune. Totodată, expunerea în timpul sarcinii, în special în primul trimestru, este asociată cu un risc mai mare de astm și rinită alergică la copii.

Articole similare

Ultimele Articole