„Țărăncuță din Rucăr (Suzana)” (cca. 1895), de Nicolae Grigorescu, a obținut cel mai mare preț în licitația de primăvară organizată de casa Artmark, la București.
Un tablou cu istorie muzeală și dublă identitate artistică
Potrivit descrierii de pe site-ul casei de licitații Artmark, opera semnată de Nicolae Grigorescu este reprodusă în volumul „Pictorul Grigorescu. Viața și opera lui” de Alexandru Vlahuță, publicat la București în 1910, la pagina 234, sub titlul „Susana”. Lucrarea are și un parcurs expozițional notabil: a fost prezentată la Expoziția Centenarul Pictorului Nicolae Grigorescu, desfășurată între 12 și 30 iunie 1938, la București, unde apare în catalog la poziția 60, sub titlul „Țărăncuță”.
De la 30.000 la 141.000 de euro: o adjudecare surprinzătoare
Deși valoarea tabloului fusese estimată între 30.000 și 50.000 de euro, rezultatul licitației a depășit așteptările: lucrarea a fost adjudecată pentru impresionanta sumă de 141.000 de euro. Această diferență semnificativă confirmă interesul constant al colecționarilor pentru operele lui Grigorescu, considerate repere fundamentale ale artei românești.
Simbolul țărăncii în viziunea lui Grigorescu
Realizat în tehnica uleiului pe lemn (32 x 23 cm) și semnat în dreapta jos, cu roșu, „Grigorescu”, tabloul se înscrie în seria celebră de portrete de țărăncuțe din perioada matură a artistului. Încă din anii de formare la Paris și în contact cu școala de la Barbizon, Grigorescu a fost atras de reprezentarea vieții simple și autentice. Revenit în țară după 1864 și 1867, el adaptează influențele occidentale la specificul românesc, transformând figura țărăncii într-un simbol al identității naționale.
Lucrarea de față reflectă această direcție artistică: modelul – cunoscut în monografia lui Vlahuță drept „Suzana” – este redat pe un fundal neutru, care evidențiază expresia și elementele de costum. Basmaua luminoasă și mărgelele roșii devin accente simbolice ale feminității și ale statutului social, în timp ce tușele largi și calde trimit la stilul matur al artistului, de după 1890.
Prin astfel de portrete, Nicolae Grigorescu nu realizează doar studii de fizionomie, ci construiește adevărate arhetipuri ale lumii rurale românești, în care simplitatea și demnitatea devin expresii ale unei identități culturale profunde.