SpaceFEST se va desfășura la București. Publicul va avea ocazia de a-l întâlni pe unul dintre cei doar 12 oameni care au păşit pe Lună

Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, prin Facultatea de Inginerie Aerospaţială, în parteneriat cu Agenţia Spaţială Română (ROSA) şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA), va organiza, în perioada 7 – 9 mai, cea de-a IV-a ediţie a SpaceFEST.

Este vorba despre cel mai amplu eveniment dedicat explorării spaţiale din Europa Centrală şi de Est. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, ediţia din acest an marchează un moment cu adevărat special: pentru prima dată în România, publicul va avea ocazia de a-l întâlni pe Charles Duke, unul dintre cei doar 12 oameni care au păşit pe Lună. Membru al misiunii Apollo 16, acesta rămâne până astăzi cel mai tânăr astronaut care a ajuns pe suprafaţa lunară.

Articole similare

Ultimele Articole