Viitorii salvatori se antrenează la Voluntari! „Săptămâna Verde” la SVSU

Elevii de la Școala Gimnazială nr. 2 din Voluntari au schimbat pentru câteva ore cărțile pe echipamentele de intervenție în cadrul unei vizite organizate de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU). A fost o „activitate interactivă și plină de energie, dedicată siguranței și educației pentru situații de urgență”, a transmis instituția.

De la prezentarea tehnicii din dotare, până la demonstrații complexe de descarcerare, activitatea a pus accent pe responsabilitate și pregătire în caz de urgență. Elevii au avut astfel ocazia de a se familiariza cu protocoalele de siguranță, tehnica de intervenție și au aflat cum acționează echipele de salvatori în momente critice.

Punctul culminant al evenimentului a fost exercițiul de simulare a unei descarcerări în urma unui accident rutier. Elevii au putut observa modul de lucru profesionist și organizat al salvatorilor și au putut observa importanța vitezei de reacție în situații limită.

„Prin astfel de activități, ne dorim să formăm o generație mai responsabilă, mai informată și mai pregătită pentru orice situație.”, a mai transmis SVSU, care a mulțumit elevilor și cadrelor didactice pentru implicare, curiozitate și entuziasm.

Articole similare

Ultimele Articole