Vin Sărbătorile: Când se aprind luminițele de Crăciun în București

Luminițele de Crăciun în București vor fi aprinse pe 27 noiembrie 2026, odată cu deschiderea Târgului de Crăciun din Piața Constituției. Aproximativ șase milioane de luminițe vor împodobi principalele bulevarde ale Capitalei.

Deja s-a început montarea instalațiilor festive, potrivit unui anunț publicat pe Facebook de Primăria Municipiului București. Autoritățile pregătesc un decor de sărbătoare care va include șiruri de lumini, plase luminoase, țurțuri strălucitori și globuri gigant, cu diametrul de 80 de centimetri. Echipele Companiei Municipale Iluminat Public București au început montarea instalațiilor încă de luni seara, 26 octombrie. Lucrările se desfășoară în timpul nopții, astfel încât intervențiile să nu îngreuneze circulația pe arterele aglomerate ale Capitalei.

Primăria Capitalei a anunțat că iluminatul festiv va fi pornit în seara zilei de vineri, 27 noiembrie, când își va deschide porțile și Târgul de Crăciun organizat în Piața Constituției.

Cele șase milioane de luminițe vor rămâne aprinse pe durata sărbătorilor de iarnă, iar decorațiunile vor putea fi admirate până în luna ianuarie 2027, după sărbătoarea Sfântului Ion. Pentru împodobirea orașului, Compania Municipală Iluminat Public București utilizează instalațiile pe care le are deja în depozite.

Pe lângă arterele unde au început deja lucrările, instalațiile luminoase vor fi montate pe Șoseaua Aviatorilor, Calea Victoriei, Bulevardul Regina Elisabeta, Bulevardul Magheru și Bulevardul I.C. Brătianu. Decorațiuni vor fi amplasate și în Piața Romană, dar și în Piața Constituției, locul unde va fi organizat Târgul de Crăciun. Bucureștenii vor putea admira atât instalații clasice, cât și elemente decorative de mari dimensiuni, printre care globuri luminoase cu diametrul de 80 de centimetri.

„Feeria va începe în seara de 27 noiembrie, când deschidem Târgul de Crăciun din Piața Constituției. Și va dura până în ianuarie, după Sf. Ion”, a transmis Primăria Municipiului București.

Articole similare

Ultimele Articole