Ziua Eroilor, comemorată în Buftea

Ziua Eroilor, comemorată în Buftea

Cu ocazia Zilei Eroilor, în orașul Buftea s-a desfășurat o ceremonie de comemorare în cadrul căruia comunitatea și-a exprimat recunoștința față de cei care au luptat și s-au jertfit pentru țară. Momentul solemn a avut loc la Monumentul Eroilor – Crucea Comemorativă și a inclus un ceremonial militar-religios, organizat în cinstea eroilor neamului.

La manifestare au participat: secretarul de stat al Ministerului Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, prefectul Județului Ilfov, Simona Neculae, președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, vicepreședintele CJ Ilfov, Ștefan Rădulescu, inspectorul șef ISU, Precup Irinel Alexandru, administratorul public al CJ Ilfov, Olivia Ana Ciobanu Oprescu, director CJCPCT Ilfov, Alexandrina Niță, primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol, primarul comunei Mogoșoaia, Florin Covaci, alături de întreaga comunitate.

„Am marcat ziua de azi în comunitatea din Buftea. Au participat zeci de persoane la ceremonie, inclusiv foarte mulți copii. Au fost momente deosebite. Am depus coroane de flori și ne-am rugat pentru sufletele celor căzuți”, a postat pe pagina sa de Facebook președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma. „E important să ne cunoaștem trecutul. Ca să înțelegem mai bine prezentul și să luptăm pentru un viitor mai bun”, a mai adăugat oficialul.

Ziua Eroilor a fost comemorată și în orașul Voluntari.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
26.1 ° C
27.2 °
25.1 °
50 %
2.2kmh
0 %
Dum
26 °
lun
28 °
mar
30 °
mie
31 °
joi
32 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii