Direcția de Asistență Socială Voluntari (DASV) anunță organizarea, pe 24 iunie, a atelierului tematic „Magia iei românești”, cu ocazia Zilei Internaționale a Iei. Evenimentul este unul dedicat copiilor, iar tradiția, creativitatea și jocul se vor împleti într-o experiență plină de culoare.
Sunt așteptați să se înscrie, până pe data de 22 iunie, copii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, dornici să participe la un eveniment inedit. „În cadrul atelierului, copiii vor realiza creații inspirate din motive și elemente tradiționale românești și vor participa la activități interactive desfășurate într-un mediu prietenos și creativ”, a mai transmis DASV.
Atelierul va fi organizat în data de 24 iunie, între orele 9:30 și 12:30, în strada Școlii nr. 44, Voluntari.
