Craiova devine, timp de 11 zile, capitala mondială a teatrului. Organizatorii Festivalului Internațional Shakespeare 2026 au anunțat programul oficial și au pus în vânzare biletele pentru spectacole și accesul în Shakespeare Village.
Evenimentul are loc între 21 și 31 mai și promite o ediție spectaculoasă, sub tema: „WILL matters / Voința naște materie”. „WILL matters pornește de la o idee simplă și puternică: prin voință, ceea ce gândim și visăm devine realitate. Astăzi, Shakespeare contează ca energie vie, mereu reînnoită de scenă și de privirile publicului”, au transmis organizatorii. Tema festivalului este o invitație de a descoperi voința ca energie creatoare, într-un oraș care, timp de 11 zile, se transformă într-o scenă deschisă!
Festivalul reunește artiști și companii din peste 70 de țări, iar spectacolele vor fi găzduite în mai multe spații din oraș, în frunte cu Teatrul Național Marin Sorescu Craiova. Programul este disponibil AICI.
De peste patru secole, universul lui William Shakespeare trăiește și se reinventează, pentru că generații întregi au ales să-i întruchipeze „materia visurilor”. Shakespeare contează fiindcă există o comunitate care îl ține viu. Festivalul este o experiență urbană totală, în care Craiova vibrează simultan în multiple spații și ritmuri. Un eveniment în care fiecare participant – spectator, artist, voluntar, partener – simte că are un loc și o voce: festivalul se trăiește și se co-creează.
Ce este Shakespeare Core
Ediția a XV-a propune cel mai amplu program al celor trei decenii de existența a festivalului: 450 de spectacole și evenimente în peste 60 de spații din Craiova și zona metropolitană. În săli de teatru, în spații neconvenționale, în piețe, în parcuri sau pe stradă, publicul descoperă operele shakespeariene prin spectacole de teatru și dans, concerte, expoziții, instalații interactive, ateliere, conferințe, lansări de carte, proiecții de film și alte formule inovative.
Shakespeare Core este secțiunea centrală a festivalului, dedicată selecției oficiale de spectacole de teatru. Aici veți găsi producții de referință ale operei shakespeariene, realizate de companii renumite din peste 30 de țări. Spectacolele au loc în sălile de teatru ale Craiovei și oferă publicului o experiență artistică de nivel mondial. Selecția oficială de spectacole include titluri celebre din opera lui William Shakespeare puse în scenă în teatre și companii din peste 30 de țări, care vor fi prezentate în șase spații, respectiv șapte săli de joc.
Cele mai importante spectacole, semnate de creatori ai scenei internaționale
Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova va găzdui o parte dintre cele mai importante spectacole ale ediției 2026, semnate de creatori ai scenei internaționale, printre care „Titus Andronicus: Renăscut”, în regia lui Ryunosuke Kimura (Compania KAKUSHINHAN), „Regele Lear”, cea mai recentă premieră a maestrului Silviu Purcărete, și „The Tiger Lillies într-un cântec Macbeth”, realizat de The Tiger Lillies și compania spaniolă La Perla 29.
Declan Donnellan revine cu „Doi tineri din Verona”, co-producție Cheek by Jowl (Marea Britanie), Compania Națională de Teatru Clasic (Spania) și LAZONA, în colaborare cu Teatrul Palacio Valdés. Programul este completat de titluri precum „Alchimia arhivei de gen”, one-woman show-ul creat de Lisa Wolpe (SUA), sau „Venus & Adonis”, prezentat de Sir Gregory Doran, reluare a unei creații semnate Royal Shakespeare Company, co-produsă de Bewdley Street Productions și Festivalul Internațional Shakespeare Craiova, care se va juca la Teatrul Colibri.
Secțiunea Shakespeare Of(f) Avignon propune spectacole selectate din Festivalul OFF Avignon 2025, reinterpretări actuale ale textelor shakespeariene, produse de companii internaționale, printre care „MERCUȚIO” (Collectif NOX – Franța) sau „Romeo și Julieta” (Teatrul Academic de Păpuși de Stat din Almaty – Republica Kazahstan), prezentate la Cercul Militar Craiova (Casa Armatei).
Ramada Plaza Hall se transformă în sală de spectacole, iar programul său va contribui la conturarea unui festival viu și deschis către formule scenice inedite. Renumita regizoare franceză Irina Brook revine la Craiova cu „Lear?”, compania canadiană „La Fille Du Laitier” prezintă spectacolul non-verbal „Macbeth Mut”, iar Teatrul Masca din București este invitat cu „Macbeth.0”, regia Catinca Drăgănescu, nominalizată la Premiile UNITER 2026.
Pe scena Casei de Cultură a Studenților, Compania KARAS din Japonia va avea premiera mondială „Romeo și Julieta”, în regia lui Saburo Teshigawara, iar Prague Shakespeare Company și Guy Roberts propun textul rar montat „Regele Ioan”, între alte nume mari ale scenei internaționale din Georgia, Italia, Republica Moldova, România și Ucraina.
Shakespeare Village revine ca parte esențială a construcției festivalului
Dansul extinde firesc universul shakespearian dincolo de text, prin spectacole coregrafice precum: „Hamlet” al Companiei imPerfect Dancers (Italia), „Ophelia-s” al Companiei Mossoux-Bonté (Belgia) sau „Hamlet Puppet” al Balletto Civile (Italia).
După ce a depășit 50.000 de spectatori la ediția precedentă, Shakespeare Village revine ca parte esențială a construcției festivalului: un spațiu gândit ca o „călătorie” în timp, o versiune contemporană a unui veritabil sat elisabetan. Ziua, în satul tematic, spectacole de teatru și o varietate de artizani vor recrea atmosfera epocii elisabetane pentru toate vârstele, iar seara, concerte de muzică vor readuce spectatorii în prezent. Din primul val de muzicieni anunțați fac parte: Gezan (Japonia), Șuie Paparude, Zdob și Zdub, Bosquito, Coma, Jurjak, The Mono Jacks, Sarmalele Reci, Omul cu șobolani, Nuanțe, White Mahala, Luna Amară și Mihail. Serile se vor încheia cu petreceri animate de DJ români și internaționali.
