Filmul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, va reprezenta România în cursa pentru o nominalizare la Premiile Oscar. Pelicula a câștigat Palme d’Or la Festivalul de la Cannes și a fost deja lansată în cinematografele din Franța și Elveția, unde a adunat, în câteva zile, sute de mii de spectatori.
Anunțul că Fjord, lungmetrajul regizat de Cristian Mungiu, este propunerea României pentru Premiile Oscar 2027 a fost făcut de Centrul Național al Cinemagrafiei. Filmul a fost propus de țara noastră pentru categoria „Cel mai bun lungmetraj internațional” și a fost ales în unanimitate de comisia de selecție.
Conform informațiilor publicate de Variety în această vară, „Fjord” este considerat un posibil candidat pentru mai multe nominalizări la Oscar, inclusiv la categorii precum cel mai bun actor, cea mai bună actriță, cea mai bună regie ori cel mai bun scenariu. „Fjord” spune povestea unei familii româno-norvegiene care ajunge în centrul unei anchete după ce autoritățile norvegiene investighează modul în care părinții își cresc copiii.
În curând, Fjord va ajunge din nou și în cinematografele din România, de această dată pentru premiera oficială. La avanpremiera specială din iulie, biletele au fost sold-out. Între timp, „Fjord” continuă și traseul marilor festivaluri de la Toronto, New York, dar și la Roma și Londra.
