Luna trecută, la Barcelona, în cadrul conferinței MONDIACULT 2025, UNESCO a lansat Muzeul Virtual al Obiectelor Culturale Furate, locul unde oricine poate găsi informații despre obiectele de patrimoniu sau de artă care au fost furate sau pierdute fără urmă. Din nefericire, România este reprezentată în acest muzeu digital, cu obiectele din tezaurul dacic, parte din identitatea și istoria noastră. Coiful de la Coțofănești și cele trei brățări dacice sunt încă de negăsit, în urma furtului din muzeul olandez Drents.
„Demersul UNESCO este un instrument extrem de necesar. Astfel de platforme aduc vizibilitate și responsabilitate într-o zonă în care, prea des, statele se confruntă singure cu pierderi irecuperabile”, constată, într-o postare pe pagina sa de Facebook, europarlamentara social-democrată Gabriela Firea.
„Știu că, în vremuri în care mulți oameni se luptă cu facturile și cu grijile de zi cu zi, cultura poate părea departe de viața noastră. Dar, de fapt, ea este parte din noi. Patrimoniul înseamnă rădăcinile și povestea noastră comună. Dacă îl pierdem, pierdem o parte din cine suntem.
De aceea, imediat după furtul din ianuarie, din Olanda, care a afectat patrimoniul românesc, am adresat o scrisoare comisarului european pentru cultură, Glenn Micallef. Scrisoarea, semnată de mai mulți europarlamentari, cerea ca protejarea patrimoniului să devină o prioritate europeană”, a mai scris social-democrata.
„Astăzi, instrumentul lansat de UNESCO confirmă acest lucru: protejarea patrimoniului nu este doar o chestiune națională, ci un angajament european și global”, conchide Gabriela Firea.
Oiectele din România pot fi vizualizate aici: https://museum.unesco.org/stolen-objects/search…

