A intrat în vigoare legea care interzice acizi grași trans

A intrat în vigoare legea care interzice acizi grași trans

Firmele nu mai au voie să vândă de luna aceasta produse cu un conținut de acizi grași saturați peste o anumită limită potrivit unei legi intrată recent în vigoare.

Obligația introdusă pe 1 aprilie pentru firme, de a vinde consumatorilor produse alimentare cu un conținut de acizi grași trans industriali de cel mult 2g la 100g de grăsime din conținut, vizează inclusiv magazinele care comercializează asemenea produse. Astfel, nu doar producătorii și restaurantele pot fi controlate, ci și orice magazin care pune la vânzare produse ce conțin acizi grași trans industriali.

Limita legală pentru acizii grași trans industriali din alimente a fost introdusă prin Legea 182/2020 și se aplică efectiv din data de 1 aprilie 2021. Aceasta vizează producătorii, restaurantele și comercianții, informație care ne-a fost confirmată de autorități.

„Prevederile Legii 182/2020 se aplică tuturor produselor alimentare destinate consumatorului final, inclusiv produselor alimentare livrate de unitățile de alimentație publică și produselor alimentare destinate a fi furnizate acestora. Prin urmare, controalele oficiale se vor realiza și la nivelul unităților care comercializează produse alimentare ce conțin acizi grași trans, alții decât acizii grași trans prezenți în mod natural în grăsimea de origine animală”, a atenționat, la solicitarea avocatnet.ro, Alina Monea, Șef Serviciu Comunicare și Logistică Documentară în cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

ANSVSA este una dintre cele trei entități care vor putea face controale la companii, celelalte două fiind Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și Ministerul Sănătății (MS). Din informațiile obținute de redacția noastră reiese că șansele cele mai mari sunt ca verificările pe Legea 182/2020 să fie făcute în special de inspectorii ANSVSA, însă magazinele pot fi vizate și de ANPC.

Amenzile pentru încălcarea noilor prevederi sunt de până la 30.000 de lei și retragerea alimentelor neconforme de pe piață.

Printre alimentele vizate se află unele tipuri de biscuiți, chipsurile, torturile sau cerealele preambalate.

Medicii atrag atenția că aceste grăsimi duc la creșterea riscului de dezvoltare a bolilor cardiace.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
11.1 ° C
12.2 °
8.9 °
87 %
3.1kmh
0 %
sâm
20 °
Dum
22 °
lun
16 °
mar
12 °
mie
13 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii