Apetit crescut al românilor pentru mașinile „verzi”

Apetit crescut al românilor pentru mașinile „verzi”

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în România, în primele șapte luni din 2023, cu 22,2%, în comparație cu perioada similară a anului anterior, iar autoturismele „verzi” au înregistrat un salt de 36,5% şi au ajuns la o cotă de piaţă de 22,9%, reiese din datele publicate de Asociația Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), citate de Agerpres.

Conform statisticii oficiale, pe piața națională, în topul primelor zece mărci de autoturisme şi autovehicule comerciale, după primele șapte luni din acest an, pe primul loc se află Dacia – cu 29.044 de unități, urmată de Renault (8.935 unități), Toyota (6.677), Volkswagen (6.345), Ford (6.130), Skoda (6.076), Hyundai (5.554) Mercedes-Benz (5.133), Suzuki (2.770) şi BMW (2.681).

Segmentul autoturismelor reprezintă aproximativ 84% din totalul pieței şi a înregistrat, în luna iulie 2023, un volum de 13.431 de unități, cu 12% mai mult decât în luna similară din 2022.

În funcție de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în intervalul de referință, motorizările pe benzină înregistrează o scădere de 1,4% față de perioada similară din anul anterior, ajungând, astfel, la o pondere de 63,9%. În ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea înregistrează o scădere de 1%, de la an la an, şi dețin o cotă de 13,1% din total.

Pe de altă parte, autoturismele electrice (100% şi hibride plug in), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), au ajuns la o cotă de piaţă de 22,9%, după primele șapte luni, pondere care depășește cu 9,8% cota deținută de motoarele diesel. În acest sens, autoturismele 100% electrice dețin o cotă de 10,4% din piaţă în primele șapte luni ale anului 2023, comparativ cu 7,9%, cu un an în urmă.

Achizițiile din categoria autoturismelor ecologice s-au majorat cu 36,5%, în primele șapte luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2022, fiind de remarcat creșterea importantă a autoturismelor 100% electrice (+62,7%) şi a celor plug-in hybrid (+48,8%).

În timp ce, în luna iulie 2023, autoturismele electrice raportează o creștere de 86,4% față de luna similară a anului trecut, în prima jumătate a anului s-a consemnat o creștere de 62,7% față de anul precedent pe acest segment.

De asemenea, autoturismele plug-in au cumulat volume semnificative, în creștere cu 60,5%, în iulie 2023 versus iulie 2022, respectiv cu 48,8% în primele șapte luni, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Totodată, vânzările de autoturisme full hybrid au crescut cu 7,9% față de luna iulie 2022 şi cu 11,5%, raportat la primele șapte luni ale anului trecut.

Clasamentul primelor cinci cele mai vândute autoturisme 100% electrice este condus de Dacia Spring (4.094 de unități). Pe locurile următoare se clasează Tesla Model Y (1.109 unități), Renault Megane (586 unități), Tesla Model 3 (552 unități) şi Volkswagen e-UP! (364).

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
16.6 ° C
17.1 °
15 °
72 %
2.2kmh
0 %
sâm
17 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
22 °
mie
24 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii