Aproape opt din zece români au redus cheltuielile neesenţiale în prima parte a acestui an. Peste jumătate dintre ei au amânat achiziţiile importante, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice.
Potrivit unui sondaj realizat de tbi bank în luna aprilie, consumul continuă să se prăbușească. Conform sondajului, românii își schimbă comportamentul financiar și continuă să manifeste o atitudine prudentă, orientată spre economii și controlul cheltuielilor. Cercetarea a fost realizată pe un eșantion de 1.006 angajaţi la nivel naţional. Imaginea de ansamblu pentru acest început de an arată o stabilitate financiară fragilă. Majoritatea cetățenilor resimt o deteriorare sau stagnare a situaţiei personale.
Peste 63% dintre respondenţii la sondajul tbi bank indică creșterea costului vieţii drept principala provocare în această perioadă. Un procent de 46,6% menţionează stagnarea sau instabilitatea veniturilor în paralel cu majorarea cheltuielilor. Alți peste 42% vorbesc şi despre cheltuieli neprevăzute cu impact semnificativ asupra bugetului personal.
Rezistenţa financiară a românilor rămâne limitată în faţa unor şocuri majore. Cu alte cuvinte, eventuale alte scumpiri sau apariția unor cheltuieli neprevăzute îi va lăsa neacoperiți. Astfel, aproape 29% dintre respondenţii la sondaj spun că ar putea face faţă pierderii principalei surse de venit pentru doar 1-3 luni. Peste 23% estimează că ar rezista între 3 şi 6 luni. În paralel, aproape 50% afirmă că nu au utilizat instrumente de creditare în ultimele 12 luni. Peste 26% susțin că au apelat la carduri de credit sau descoperit de cont pentru a-şi acoperi cheltuielile curente.
Nevoia de siguranţă financiară în 2026 este legată de creşterea veniturilor şi de existenţa unor rezerve accesibile în situaţii neprevăzute. Peste 42% dintre respondenţi spun că o creştere a veniturilor sau un job bine plătit i-ar ajuta foarte mult. Aproape 29% indică necesitatea unui fond de rezervă consistent şi uşor de accesat. Peste 21% consideră că o investiţie anterioară care să genereze venituri ar contribui la creşterea siguranţei financiare.
