Camera Deputaților a adoptat proiectul inițiat de PSD care blochează până la 31 decembrie 2027 listarea la bursă a companiilor de stat profitabile.
Legea inițiată de social-democrați, prin care este blocată listarea companiilor de stat la bursă, a trecut miercuri de Camera Deputaților, for decizional, cu 178 de voturi, fiind nevoie de o majoritate calificată de 166 de voturi.
Cum s-a votat, pe partide
PSD: 89 PENTRU, 1 CONTRA, nicio ABȚINERE
AUR: 55 de deputați PENTRU, niciunul CONTRA
SOS: 14 PENTRU, niciunul CONTRA, nicio ABȚINERE
Minorități 6 deputați PENTRU, 5 CONTRA, 1 ABȚINERE
Neafiliați: 8 PENTRU, 1 CONTRA, 1 ABȚINERE
PNL: niciunul PENTRU, 43 CONTRA, 1 ABȚINERE
USR: niciunul PENTRU, 34 CONTRA, nicio ABȚINERE
UDMR: niciun deputat PENTRU, 19 CONTRA, nicio ABȚINERE
UPR: 6 PENTRU, niciunul CONTRA, 5 ABȚINERI
Ce prevede legea
Acţiunile deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la instituţii de credit, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar nu mai pot fi înstrăinate până la 31 decembrie 2027, potrivit unui proiect de lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaţilor în calitate de for legislativ decizional.
Proiectul de lege vizează interzicerea înstrăinării acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la instituţii de credit, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de capital social deţinută, până la 31 decembrie 2027. De asemenea, iniţiativa vizează suspendarea, până la aceeaşi dată, a tuturor operaţiunilor aflate în curs de realizare privind înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la alte societăţi la care statul are calitatea de acţionar.
Potrivit proiectului, se interzice, până la data de 31 decembrie 2027, înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la instituţii de credit, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de capital social deţinută. Aceste dispoziţii nu se aplică pentru acţiunile deţinute de stat la companiile, societăţile şi instituţiile de credit care înregistrează pierderi pe o perioadă de cinci ani consecutiv sau pentru care a fost deschisă, prin hotărâre judecătorească definitivă, procedura de insolvenţă, precum şi pentru acţiunile a căror valoare totală, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent, nu depăşeşte 5 milioane lei pentru fiecare companie, societate sau instituţie de credit în parte, prevede un amendament.
În situaţia prevăzută de proiect, cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, acţiunile deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la instituţiile de credit, precum şi la alte societăţi la care statul are calitatea de acţionar pot fi înstrăinate pe pieţe reglementate sau sisteme alternative de tranzacţionare autorizate conform legii. Dispoziţiile menţionate nu împiedică majorarea capitalului social prin emisiunea de acţiuni noi şi nici emisiunea de obligaţiuni convertibile în acţiuni, realizate în condiţiile legii, dacă aceste operaţiuni nu au ca obiect înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat şi se efectuează cu respectarea legislaţiei societare, a legislaţiei pieţei de capital, a dreptului de preferinţă al acţionarilor existenţi, precum şi a normelor privind ajutorul de stat, după caz, prevede un alt amendament, potrivit tvrinfo.ro.
