Guvernul a decis vineri prelungirea cu trei luni a perioadei în care se aplică limitarea adaosului comercial

Guvernul a decis vineri prelungirea cu trei luni a perioadei în care se aplică limitarea adaosului comercial

Guvernul a decis vineri prelungirea cu trei luni a perioadei în care se aplică limitarea adaosului comercial, „având în vedere că urmează perioada de iarnă, când cheltuielile cu utilitățile în locuințe și gospodării cresc și, ținând cont de faptul că în perioada sărbătorilor de iarnă nevoia de consum crește, iar bugetul destinat cumpărăturilor vizează cu preponderență achiziția de alimente”.

„În cazul acestora cota de adaos comercial va fi de maxim 5% față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte prevăzute de Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.826 din 22 decembrie 2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune. Aceste produse sunt:ulei, zahăr, făină, mălai, carne de porc, carne de pui, carne de vită, pentru cantități de produs ambalat mai mari de 5 kg, respectiv 5 l”, a transmis Ministerul Agriculturii.

De asemenea, Ordonanța adoptată „aduce unele clarificări la măsura de limitare a comisionului de decontare la un procent de maximum 2%, care poate fi aplicat comercianților de către unitățile emitente de tichete de masă, cadou şi sociale, inclusiv cele emise prin Programul Sprijin pentru România, indiferent de modalitatea prin care tichetele sunt emise, electronic sau hârtie, şi de tipul acestora. Potrivit noilor prevederi măsura se aplică pentru toate produsele agricole și alimentare care se pot achiziționa cu acestea, fără a se limita la produsele prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență”.

Instituirea măsurii cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare prin limitarea, pentru o perioadă de 90 de zile, a adaosurilor comerciale practicate în procesarea, distribuția şi comercializarea unor produse alimentare esenţiale a determinat scăderea preţurilor pentru aceste categorii de produse şi, implicit, a crescut puterea de cumpărare a populaţiei, subliniază Ministerul Agriculturii, potrivit stiripesurse.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
11 ° C
12.1 °
10 °
95 %
2.7kmh
0 %
sâm
21 °
Dum
21 °
lun
24 °
mar
26 °
mie
16 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii