Liderul PSD: Este insuficientă măsura scăderii TVA la alimentele de bază

Liderul PSD: Este insuficientă măsura scăderii TVA la alimentele de bază

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a precizat, vineri la Piteşti, că este insuficientă măsura scăderii TVA la alimentele de bază, pentru că va fi simţită o scădere de preţ doar pentru o lună, apoi acesta va urca din nou, conform news.ro. 
„Este insuficient. Prioritatea unu este să îndeplinim jaloanele pentru cererile de plată din PNRR. La cererea de plată 2 s-a rezolvat, mai avem cererea de plată numărul 3 să o securizăm. Sper ca în viitorul Guvern să fie o abordare mai mult în Parlamentul României şi nu în Guvern, prin ordonanţe de urgenţă. Asta e ceea ce îmi doresc eu, mai ales în zona de reforme, fiindcă în Parlament este mult mai transparent. Nu cred că în acest moment sunt alte probleme în societate mai mari decât preţul la alimente. Am văzut că şi BNR a rămas un pic surprinsă de nivelul de inflaţie. Aşteptăm de la INS să vedem defalcat din ce e constituită această inflaţie. Am o promisiune publică deja făcută – sfârşitul anului trebuie să ne prindă cu o inflaţie de o cifră. Şi de obicei iau în serios ceea ce promit”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat vineri la Piteşti, dacă ia în calcul PSD sau coaliţia reducerea TVA la alimentele de bază.Liderul social-democraţilor a mai spus că nu este suficientă doar scăderea TVA la alimente.
„Este insuficient doar să scădem TVA. Vom avea o reducere de preţ doar pentru o lună de zile, pe urmă el va urca din nou. Trebuie să venim cu o schemă întreagă de la producător până la market şi până la cumpărătorul final, mai ales la produsele de bază. Ca să intrăm într-o matcă”, a mai explicat Ciolacu.

În schimb, premierul Nicolae Ciucă a afirmat, miercuri, că nu au existat discuţii cu privire la posibilitatea reducerii TVA la alimente.

„Când există creşteri de preţuri, reducerea TVA a fost foarte repede absorbită în preţ şi efectul nu a fost pe măsura intenţiei iniţiale”, a adăugat prim-ministrul.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
11.7 ° C
13 °
10 °
69 %
5.1kmh
0 %
vin
22 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
28 °
mar
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii