Ministerul Agriculturii vizează cumpărarea de teren agricol și punerea acestuia la dispoziția tinerilor fermieri!

Ministerul Agriculturii vizează cumpărarea de teren agricol și punerea acestuia la dispoziția tinerilor fermieri!

După ani de zile în care terenurile agricole au fost vândute către străini, are loc prima inițiativă a statului de a cumpăra terenul agricol românesc, ce va fi pus la dispoziția tinerilor fermieri ca să producă hrană sănătoasă pentru consumul cetățenilor români – transmite, prin intermediul unei declarații de presă, deputatul PSD Radu Tuhuț. 

„Pe site-ul Ministerului Agriculturii a fost postat un proiect de Ordonanță de urgență privind unele măsuri pentru realizarea investițiilor necesare dezvoltării infrastructurii energetice a României finanțate din fonduri alocate în cadrul capitolului REPowerEU, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Agenția Domeniilor Statului, ca entitate juridică responsabilă cu administrarea terenurilor cu destinație agricolă, se va implica alături de alte entități relevante în sectorul energetic, în scopul dezvoltării și exploatării potențialului de investiții în sensul creării de capacități de producere a energiei verzi, în proiectele finanțate din fonduri europene, în mod direct sau în asociere ori prin funcțiile și atribuțiile delegate de către instituțiile cu rol în atragerea fondurilor europene prin gestionarea și implementarea proiectelor cu finanțare europeană.

Fără costuri suplimentare la bugetul de stat, inițiativa Ministerului Agriculturii atinge simultan trei obiective majore:

1) Independență energetică din surse regenerabile;

2) Asigurarea terenurilor și producției agricole pentru consumul intern;

3) Sprijinirea tinerilor fermieri.

Mecanismul propus prin Ordonanța de urgență promovată de Ministerul Agriculturii este următorul:

1) Ministerul Agriculturii va concesiona, pe o perioadă de până la 49 de ani, terenurile neviabile din punct de vedere agricole pentru dezvoltarea de parcuri fotovoltaice.

2) Se obține mai multă energie solară pentru atingerea obiectivului României de a deveni independentă energetic și de a folosi energie curată.

3) Din fondurile obținute, Ministerul Agriculturii va achiziționa terenuri agricole viabile.

4) Terenurile achiziționate vor fi concesionate tinerilor fermieri.

5) Crește producția internă de produse agricole și se consolidează securitatea alimentară pentru cetățenii români”, conchide Radu Tuhuț, deputat PSD.

 

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
câțiva nori
18.8 ° C
19.4 °
18.3 °
56 %
7.7kmh
20 %
sâm
17 °
Dum
21 °
lun
24 °
mar
26 °
mie
18 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii