Premierul Ciucă: „Facem apel la populaţie, să reducem risipa şi să fie bonificaţi cei care consumă mai puţin”

Premierul Ciucă: „Facem apel la populaţie, să reducem risipa şi să fie bonificaţi cei care consumă mai puţin”

Premierul Ciucă a afirmat că s-a discutat în Guvern despre un sistem de penalităţi pentru cei care nu economisesc energia, concomitent cu bonificaţii acordate celor care economisesc.

Întrebat, sâmbătă, dacă Guvernul ia în calcul măsuri de premiere a consumatorilor care fac economie la energia electrică şi de taxare suplimentară a celor care consumă mult, mai ales la orele de vârf, primul ministru Nicolae Ciucă a afirmat că s-a discutat această ipoteză la nivelul Executivului, dar că încă nu există o soluţie tehnică în acest moment pentru aplicarea unei astfel de măsuri.

„Am discutat în şedinţa de guvern de joi acest subiect. Deocamdată, nu avem o soluţie tehnică. Sigur, acestea sunt măsuri prin care şi noi ne-am gândit, şi facem apel la populaţie, să reducem risipa şi să fie bonificaţi cei care consumă mai puţin, în mod deosebit în orele de vârf, dar nu am luat încă o decizie, pentru că aşteptăm să avem un ansamblu coerent la nivelul întregii Uniuni pentru a putea să gestionăm cum se cuvine energia şi gazul pentru iarna viitoare”, a declarat Nicolae Ciucă, potrivit stiripesuse.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
câțiva nori
10 ° C
10.1 °
9.9 °
81 %
4.6kmh
20 %
sâm
15 °
Dum
18 °
lun
17 °
mar
13 °
mie
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii