Programul „Tomata”: Ministerul Agriculturii prelungeşte până la 1 aprilie termenul limită pentru depunerea cererilor de înscriere

Programul „Tomata”: Ministerul Agriculturii prelungeşte până la 1 aprilie termenul limită pentru depunerea cererilor de înscriere

Termenul de depunere a cererilor pentru obţinerea ajutorului de minimis pentru legumele în spaţii protejate în cadrul programului „Tomata” se prelungeşte cu o lună, respectiv până la data de 1 aprilie 2022, potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, susţine că decizia de simplificare a procedurii de acordare a sprijinului a fost luată după discuţiile avute cu fermierii interesaţi de accesarea acestui program.

„În urma dialogului cu fermierii interesaţi de accesarea programului „Tomata” şi de celelalte programe pe care le derulăm în acest an, am luat decizia de a simplifica procedura de acordare a sprijinului. Am ţinut cont de semnalele primite din partea potenţialilor beneficiari şi am prelungit cu o lună termenul de depunere a cererilor. De asemenea, pentru a simplifica procedura de accesare a schemelor, am decis să eliminăm obligativitatea depunerii certificatului de atestare fiscală şi a cazierului fiscal, procedură care s-ar fi resimţit şi la nivelul personalului instituţiilor emitente ale acestor documente”, a declarat Adrian Chesnoiu.

De asemenea, în luarea deciziei s-a ţinut cont şi de faptul că majoritatea solicitanţilor ambelor scheme de sprijin sunt persoane fizice care nu au realizat venituri, confruntându-se totodată cu lipsa lichidităţilor, a diverselor cheltuieli pentru achiziţia de sămânţă ori pentru înfiinţarea culturilor, alte costuri generate de încălzirea spaţiilor protejate dar şi a faptului că, în foarte multe cazuri, informaţiile înregistrate în bazele de date ale ANAF, APIA şi ale UAT-urilor nu erau corelate, ceea ce generează întârzieri în procesul de depunere a cererilor de înscriere în program.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer acoperit de nori
10 ° C
10.1 °
9.9 °
94 %
5.7kmh
100 %
mie
20 °
joi
21 °
vin
18 °
sâm
20 °
Dum
18 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii