PSD demonstrează eficiență și foarte bună absorbție a fondurilor europene nu doar la nivelul guvernului, ci și al administrațiilor locale

PSD demonstrează eficiență și foarte bună absorbție a fondurilor europene nu doar la nivelul guvernului, ci și al administrațiilor locale

Municipalitățile conduse de primari PSD reușesc cele mai bune performanțe în privința valorii proiectelor eligibile, cu finanțare europeană și națională, raportată la numărul de locuitori.

Din această perspectivă  Craiova, Buzău, Brăila ori Târgoviște surclasează orașe precum Oradea, Cluj sau Constanța.

Cu excepția Bucureștiului, care are un regim special, datele Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru perioada 2019 – 2023, plasează Craiova pe primul loc în clasamentul municipalităților cu peste 200.000 de locuitori, cu o valoare totală a proiectelor eligibile de 3,5 miliarde de lei.

Pentru București, cu tot cu cele 6 sectoare, suma proiectelor este de 7,6 miliarde de lei; se evidențiază sectorul 4, a cărei administrație condusă de PSD a reușit o absorbție de 1 miliard de euro în ultimii 8 ani și un proiect unic- extinderea rețelei de metro, finanțată tot din bani europeni cu alte 2,5 miliarde de euro.

În rândul municipalităților reședință de județ, cu mai puțin de 100.000 de locuitori, se detașează, de asemenea, drept campion, administrația PSD a Târgoviștei.

Clasamentul valorii proiectelor eligibile, raportate la numărul de locuitori.

Municipalități Val. totală proiecte eligible – în lei Număr de locuitori Raport val. proiecte/nr locuitori – lei/cap locuitori.
Târgoviște 2.247.082.634 67.000 33539
Craiova 3.586.802.385 298.000 12036
Sibiu 1.440.083.541 134.000 10747
Brăila 1.575.571.020 156.000 10100
Buzău 1.003.583.735 103.000 9744
Oradea 1.662.731.386 183.000 9086
Timișoara 2.217.915.995 250.000 8872
Iași 2.450.053.604 290.000 8448
Cluj-Napoca 2.439.916.611 324.000 7531
Galați 1.572.904.827 217.000 7248
Râmnicu-Vâlcea 552.885.127 93.000 5945
Constanța 1.167.041.683 263.000 4437

 

47 de miliarde de lei – aproape 9,5 miliarde de euro – este valoarea totală a proiectelor eligibile lansate la nivelul municipiilor reședințelor de județ, din care 37 de miliarde de lei reprezintă bani europeni.

La nivel național, în ultimii 4 ani, s-au făcut investiții și s-a decontat efectiv 80% din valoarea totală a acestor contracte la nivel de municipalități, respectiv 37,5 miliarde de lei, din cele 47 de miliarde de lei, valoare eligibilă.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
22.8 ° C
24.1 °
22.8 °
88 %
2.6kmh
0 %
mie
35 °
joi
33 °
vin
31 °
sâm
33 °
Dum
35 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii