România trebuie să fructifice de urgență ocazia de finanțare a IMM-urilor

Comisia Europeană tocmai a decis să prelungească până la 30 iunie 2022 Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei pandemii de COVID-19, care ar fi urmat să expire la sfârșitul acestui an.

„Această prelungire înseamnă că fiecare stat membru are posibilitatea să își prelungească schemele de sprijin și să se asigure că firmele afectate de criză nu vor fi private de sprijinul de care au atât de mare nevoie.

IMM-urile României au fost și rămân extrem de afectate de pandemie. Iar afectarea lor înseamnă afectarea a milioane de angajați și a întregii economii.

Până acum, așa cum am tot atras atenția în demersurile mele repetate adresate Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, dintre toate statele membre, România a exploatat cel mai puțin această oportunitate uriașă de sprijin economic venită prin Cadrul temporar. Cadru care a mai fost prelungit o dată de C.E., dar care, din păcate, nu a reprezentat până acum nicio prioritate și niciun interes pentru fosta guvernare, care a mai înregistrat și în acest caz un record negativ. Toți antreprenorii știu și resimt disfuncționalitățile și neajunsurile răsunătoare ale celor 3 măsuri devenite deja un fiasco inițiate anul trecut ca urmare a acestui Cadru și cum, din păcate, s-a ratat posibilitatea de a susține efectiv IMM-urile.

Este important ca, acum, de urgență, să fructificăm la maximum această ocazie extraordinară de suport pentru toate IMM-urile românești pentru care criza provocată de pandemie este departe de a se fi sfârșit. De aceea, programul de guvernare propus de Partidul Social Democrat cuprinde o serie de scheme de ajutor de stat directe, cu măsuri simplificate și debirocratizate, pentru antreprenorii români și angajații lor, în așa fel încât să nu se mai irosească nicio oportunitate de suport.

Este momentul pentru soluții responsabile și competente! Este momentul ca România și românii să nu-și mai rateze șansele!”, trasnmite Vasilică Toma, deputat PSD, într-un comunicat.

Te-ar putea interesa și

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
cer senin
8 ° C
8.1 °
8 °
87 %
0kmh
0 %
lun
13 °
mar
6 °
mie
9 °
joi
10 °
vin
5 °

Opinii