Sorin Grindeanu: „În construcție în acest moment sunt peste 200 de kilometri de autostradă”

Sorin Grindeanu: „În construcție în acest moment sunt peste 200 de kilometri de autostradă”

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că pe parcursul anului trecut au fost lansați în licitație doar 70 de kilometri de autostradă.

„Noi construim aceste politici, această viziune, încă de la preluarea mandatului. Să știți că de la începutul anului și până acum avem lansate în diverse stadii de licitație 332 de kilometri de autostradă. Ca ordin de mărime, vreau să vă spun că pe tot parcursul anului trecut – deci tot anul 2021 – s-au lansat 70. Noi, de la 1 ianuarie, până la 1 august, vorbim de 332 de kilometri”, a spus Sorin Grindeanu, potrivit B1 TV.

„Știu că în această perioadă foarte mulți dintre voi (…) mi-ați transmis, domne`, trebuie să trecem din această etapă, am înțeles, faci multe contracte, s-au făcut, trebuie să construim… da, dar să știți că nu putem să construim nici kilometri de autostradă, nici kilometri de cale ferată dacă n-aveam contracte pe care le-am încheiat în această perioadă”, a adăugat el.

„În construcție în acest moment – pentru că e important să dăm anumite numere și ordine de mărime – sunt peste 200 de kilometri de autostradă, mai exact 207 kilometri de autostradă, astăzi, când vorbim, și 61 de kilometri de drum expres, iar pentru alți 130 de kilometri de autostradă au fost semnate deja contractele și vor intra în perioada imediat următoare în execuție. Asta ca să avem un ordin de mărime”, a mai precizat Sorin Grindeanu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer acoperit de nori
16.3 ° C
17.7 °
15.5 °
75 %
7.2kmh
100 %
joi
16 °
vin
16 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii