Sprijinirea IMM-urilor reprezintă o prioritate pentru PSD

Sprijinirea IMM-urilor reprezintă o prioritate pentru PSD

Sprijinirea sectorului IMM trebuie să reprezinte o prioritate pentru statul român, mai ales în contextul delicat pe care îl parcurgem. Contributor de importanță strategică la creșterea economică și crearea de locuri de muncă, sectorul întreprinderilor mici și mijlocii trebuie să beneficieze din partea statului de politici publice ce vizează o reglementare inteligentă, consultare sistematică cu organizatiile reprezentative, creșterea accesului la finanțare, simplificarea procedurilor și debirocratizarea pentru micii intreprinzători, transmite într-un comunicat deputatul PSD Neamț Oana Bulai – vicepreședinte  în cadrul Comisiei pentru antreprenoriat și turism, membru în cadrul Comisiei pentru învățământ și membru în Comisia comuna a Senatului si Camerei Deputaților pentru relația cu UNESCO.

„În ultimii 2 ani, companiile românești au fost afectate de pandemia de Covid-19. Am ascultat în acești ani poveștile multor întreprinzători nemțeni care s-au confruntat cu o situație extremă. Unii dintre ei au fost nevoiți să închidă afacerile, alții au trebuit să renunțe la o parte dintre angajați. Dar, cu toate aceste greutăți, reprezentanții IMM-urilor nemțene cu care am discutat au rămas optimiști și își doresc să păstreze cât mai multe locuri de muncă. Însă, au nevoie și de sprijin.

Pentru PSD, susținerea companiilor românești a fost și rămâne o prioritate strategică. Spre deosebire de guvernările anterioare care au promis mult și n-au făcut mai nimic, miniștrii PSD din actualul Executiv pun rapid în mișcare scheme și măsuri de sprijin consistent, care vor reprezenta o veritabilă gură de oxigen pentru mii de firme sufocate de actualul context – de la criza COVID până la cea produsă de scumpirile masive ale electricității, gazului și combustibilor.

Protejarea întreprinzătorilor români prin susținerea eforturilor și promovarea intereselor acestora, precum și un un sistem fiscal atractiv sunt modalități prin care statul le poate veni în ajutor.

Aproximativ 70% dintre măsurile pe care Partidul Social Democrat le-a impus în programul economic al guvernării vizează soluții și scheme de ajutor pentru IMM-uri și zona de agricultură. În viziunea noastră este esențială sprijinirea firmele care produc în România, care creează locuri de muncă pentru români.

„Fabricat în România” este conceptul economic determinant al PSD, iar cele patru programe de sprijin lansate de către PSD arată fără echivoc capacitatea noastră de a-l transforma în realitate. IMM Producție, IMM Rural Invest, Garant Construct și programul pentru sprijinirea inovației vizează producătorii locali, întreprinzătorii din mediul rural și urban mic, IMM-urile din domeniul construcției și celor din domeniul inovației. Sunt componente cheie care trebuie să fie sprijinite în această perioadă dificilă.

Un produs fabricat în România înseamnă locuri de muncă pentru români, iar pentru susținerea producătorilor din România oferim garanții mai mari pentru sute de mii de angajați care vor avea locuri de muncă stabile și sigure.

Perioada pe care o parcurgem reprezintă o provocare pentru România atât din perspectiva oportunităților, cât și a riscurilor. Tocmai de aceea măsurile promovate la nivel guvernamental trebuie să vizeze susținerea românilor, precum și sprijinirea mediului de afaceri din țara noastră”, conchide deputatul PSD Neamț Oana Bulai.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
nori împrăștiați
19.9 ° C
20.5 °
18.9 °
56 %
4.5kmh
40 %
sâm
21 °
Dum
22 °
lun
22 °
mar
21 °
mie
14 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii