Stroe (PNL): O suprataxare ar duce la preţuri mari; nu cred că are vreun sens

Stroe (PNL): O suprataxare ar duce la preţuri mari; nu cred că are vreun sens

O suprataxare a firmelor ar duce la preţuri mari şi nu crede că are vreun sens o astfel de măsură, apreciază purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, într-un mesaj postat pe contul său de Facebook..

„Mai multe taxe în plus înseamnă mai multă sărăcie pentru fiecare dintre noi. O suprataxare ar duce la preţuri mari, pentru că în economia reală, firmele trebuie să scoată banii aceia de undeva. Nu cred că o astfel de taxă are vreun sens şi în final probabil se va renunţa la idee. Prin suprataxare, statul ar ajunge de fapt tot la portofelul tău, al meu, al tuturor. Ar creşte presiunea pe care fiecare o suportăm din inflaţie. Şi nu ne permitem asta. Sunt sigur că experimentele ratate din trecut au fost o lecţie pe care să n-o mai repetăm. Nu e cazul să demonizăm pe cineva. Prin criză trebuie să trecem toţi, împreună. Şi firmele, la fel ca oamenii de rând, trec prin probleme multiple. Inflaţia a ajuns şi la ele şi a le suprataxa acum înseamnă să le luam oxigenul, să le frânăm, să le tragem pe dreapta sau să le oprim din dezvoltare şi investiţii. Sunt liberal, însă toate lucrurile astea sunt dincolo de ideologie – sunt lucruri din viaţa reală, cu oameni reali, cu afaceri reale şi cu oameni ca noi”, a scris Stroe pe Facebook.

PSD va propune, în cadrul coaliţiei, supraimpozitarea cu 40% a sumelor din veniturile salariale din sistemul bugetar care depăşesc salariul preşedintelui României, supraimpozitarea în două trepte a pensiilor speciale, sistem progresiv de deduceri pentru salariile sub 4.500 de lei, contribuţie pentru Sănătate şi Educaţie de 0,5% din cifra de afaceri plătită de companiile care au venituri anuale de peste 100 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al social-democraţilor.

Având în vedere principiile de echitate şi solidaritate socială care trebuie să fundamenteze reforma sistemului fiscal din România, în viziunea PSD este necesară o diferenţiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcţie de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari şi impozite mai mici pentru cei cu venituri mici, susţin social-democraţii.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
13.2 ° C
13.8 °
12.8 °
92 %
2.2kmh
0 %
vin
13 °
sâm
20 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii