Cartea Electronică de Identitate

Cartea Electronică de Identitate e disponibilă și în București, începând din 24 aprilie

Cetățenii români cu vârsta de peste 14 ani care au domiciliul în municipiul București vor putea solicita eliberarea unei cărți electronice de identitate, programul în funcție de fiecare sector fiind astfel: Sector 1 – începând cu ora 11.00 Sector 2 – începând cu ora 09.00 Sector 3...

Legea privind cartea electronică de identitate a fost promulgată de președintele României

Legea privind cartea electronică de identitate a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Documentul va permite titularului utilizarea semnăturii electronice şi autentificarea în sistemele informatice ale instituţiilor publice. Noua carte de identitate conține date în format tipărit dar și electronic (precum cele referitoare la asigurarea medicală...

Noutăți privind noile cărți de identitate ale românilor

Cartea electronică de identitate (CEI) ar urma să fie emisă până la sfârşitul acestui an, după cum a declarat, miercuri, chestorul de poliţie Cătălin Giulescu, împuternicit director general al DGEP. „În cea de-a doua parte a anului acestuia, la finalul verii, vom iniţia extinderea emiterii...

Ce este mapa virtuală, alocată fiecărei Cărți Electronice de Identitate (CEI)

Românii care solicită carte electronică de identitate vor primi și o mapă virtuală. Este vorba despre o bibliotecă digitală, în care vor fi stocate diverse documente scanate, aduse în original de fiecare persoană în parte, acestea putând fi ulterior accesate automat de autorități. Astfel, din vara acestui...

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
ploaie puternică
9.2 ° C
10.1 °
8.8 °
80 %
4.1kmh
100 %
sâm
12 °
Dum
20 °
lun
14 °
mar
17 °
mie
17 °

Opinii