Comisia Europeană oferă granturi de 280.000 de euro fermierilor români afectaţi de evoluția pieței după invadarea Ucrainei. Banii vor fi viraţi până la finalul lunii iunie. În program sunt incluşi crescătorii de porci, de păsări, dar şi cultivatorii de cereale.
Fiecare poate primi un grant...
Comisia Europeană a publicat pentru prima dată o listă de medicamente critice, în cadrul unei actualizări a legislaţiei care reglementează industria farmaceutică pentru a evita penuriile, potrivit Reuters.
Agenţia respectivă menţionează că este cea mai mare modificare din ultimele două decenii a legilor Uniunii Europene...
Comisia Europeană a anunțat o inițiativă legislativă denumită „Dreptul la Reparații”. Inițiativa face parte dintr-un efort mai larg de a transforma Uniunea Europeană în primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050.
Regulamentul promovează posibilitatea de reparare a produselor în faza de...
Comisia Europeană a aprobat marţi modificarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, în valoare de 28,5 miliarde de euro, document care, în forma sa modificată, include şi capitolul REPowerEU, informează Ministerul Investiţiilor şi proiectelor Europene (MIPE).
Alocarea PNRR este, în prezent, de 28,5...
Ministerul Sănătăţii a prezentat, marţi, Comisiei Europene (CE), planurile de dezvoltare cu fonduri de la Bruxelles, pentru domeniile prioritare din sistemul medical românesc, care prevăd şi acces mai uşor la servicii de diagnostic şi tratament pentru pacienţii cu cancer, AVC, politraumă şi arşi gravi.
"Pentru...
Premierul Marcel Ciolacu s-a declarat "ferm convins" că marţi se va lua o decizie în ceea ce priveşte preţurile la anumite categorii de alimente, urmând ca joi aceasta să se aprobe în şedinţa de Guvern.
Subiectul va fi discutat, în cursul după-amiezii, în cadrul unei...
Comisia Europeană a aprobat marți o evaluare preliminară parțial pozitivă a celei de-a doua cereri de plată a României în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență. CE anunță că două jaloane legate de investițiile în energie nu au fost atinse în mod satisfăcător, scrie Mediafax.
Potrivit unui comunicat...
Comisia Europeana a formulat miercuri trei recomandări specifice de ţară pentru România, în cadrul Pachetului de primăvară al Semestrului European 2023.
Prima recomandare este aceea de a derula politici fiscale în conformitate cu Recomandarea Consiliului din 18 iunie 2021, având ca scop încheierea situaţiei de...
Comisia Europeană va interzice importurile a 5 produse agroalimentare din Ucraina, până pe 5 iunie. Comisia a ajuns la un acord cu țările est-europene în scandalul cerealelor ieftine.
În plus, potrivit unor surse din Comisie citate de Europa Liberă, România ar putea primi despăgubiri...
Noua formă a proiectului pentru reforma pensiilor speciale a fost trimisă către Banca Mondială și către Comisia Europeană, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, marți, la Parlament.
Întrebat de reporteri în ce stadiu se mai află reforma pensiilor speciale, social-democratul a spus: „În momentul de...