Parteneriatul social între Partidul Social Democrat și fermieri sau procesatorii din industria alimentară continuă și va continua de fiecare dată când PSD va guverna, pentru că susținerea fermelor românești și a unităților de producție și procesare alimentară din mediul rural înseamnă nu doar dezvoltare...
Adrian Chesnoiu (PSD), ministrul Agriculturii, a declarat joi, pentru B1 TV, că atunci când preluat mandatul a găsit la Minister o execuție bugetară „dezastruoasă”. Acesta a promis că situația nu se va repeta cât e el ministru, iar banii pentru sprijinirea fermierilor chiar vor...
Senatorul social-democrat de Alba, Călin Gheorghe Matieş, a susţinut vineri, într-o conferinţă de presă, că, în forma în care a fost adoptată în Comisia pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Dezvoltare Rurală propunerea legislativă privind exploataţiile de creştere a suinelor şi de combatere a pestei...
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o măsură prin aplicarea căreia fermierii pot să primească plăţi în avans mai mari în cadrul politicii agricole comune (PAC), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Această măsură va sprijini şi va spori fluxul de numerar al fermierilor...
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a anunţat marţi că prelungeşte până la data de 5 iulie 2021, ora 16.00, termenul de depunere a cererilor pentru submăsura 6.1, prin care tinerii fermieri din diaspora pot solicita fonduri nerambursabile de 20 milioane euro.
“Agenţia pentru Finanţarea...
Doar un procent din fermele de la nivel mondial exploatează 70% din câmpurile agricole și livezi, potrivit unui raport citat de The Guardian. Autorii raportului spun că tendinţa a fost determinată de instrumentele financiare pe termen scurt, care modelează din ce în ce mai...