Marea Britanie

Condiţii mai simple pentru străinii care vor să lucreze în Marea Britanie

Liz Truss, noul premier britanic, vrea să extindă cotele de imigranţi pentru a atenua lipsa de muncitori străini, potrivit ziarelor britanice The Times şi Financial Times. Guvernul va anunţa în următoarele săptămâni o extindere a listei sectoarelor care pot recruta angajaţi din străinătate, care nu...

Primul discurs către națiune al Regelui Charles al III-lea /Video

Charles s-a adresat pentru prima oară națiunii în calitate de Rege al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Regele Charles al III-lea și-a început discursul cu un omagiu adus mamei sale, Regina Elisabeta a II-a, și cu mărturisirea durerii pe care o simte întreaga...

Marea Britanie are un nou suveran: Regele Charles al III-lea

Tronul a trecut imediat şi fără ceremonie moştenitorului, Charles, fostul Prinţ de Wales (în vârstă de 73 de ani), în momentul în care Regina Elisabeta a II-a a decedat. El va fi cunoscut drept Regele Charles III. Există o serie de paşi pe care trebuie...

Boris Johnson a demisionat fără să pronunțe cuvântul „demisie”. Principalele declarații ale premierului britanic

Premierul britanic Boris Johnson a anunțat, joi, că decizia luată de membrii Partidului Conservator implică "un nou lider al formațiunii de guvernământ și un nou prim-ministru", menționând că va rămâne în funcție până la alegerea unui nou lider. Declarațiile lui Johnson, făcute în fața sediului...

Radu Cristescu (PSD): „Mii și mii de români sunt umiliți permanent și sistematic la porțile britanicilor”

Deputatul PSD Radu Cristescu atrage atenția asupra tratamentului la care sunt supuși românii care vor să ajungă în Marea Britanie. „Citesc în presa britanică de azi o știre terifiantă: conform datelor oficiale, din totalul cetățenilor europeni cărora li se refuză accesul în Marea Britanie, 56%...

De la 1 octombrie, cetățenii din UE au nevoie de pașaport pentru Marea Britanie

De la 1 octombrie 2021 cetăţenii români, asemenea tuturor cetăţenilor din ţările Uniunii Europene, nu vor mai putea folosi cartea de identitate ca document de călătorie în Regatul Unit, ci doar un paşaport valabil, aminteşte Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi...

Reclamele la junk food au fost interzise în Marea Britanie

Reclamele la produsele considerate junk food nu vor mai fi televizate în UK, înainte de ora 21:00. Guvernul britanic a confirmat decizia, iar noile restricții vor intra în vigoare anul viitor. Guvernul a confirmat că va introduce o interdicție înainte de ora 21:00 privind publicitatea...

Un nou canal de ştiri se va lansa în Marea Britanie

Un nou canal de ştiri non-stop, GB News, va fi lansat la 13 iunie în Marea Britanie cu ambiţia de a concura cu cei doi grei din sector, Sky News şi BBC News, a anunţat miercuri acest post de televiziune pe contul său de...

Arestări în Marea Britanie, după bătaia românilor de pe aeroportul Luton

Arestări masive, sâmbătă, în Marea Britanie, după scenele șocante surprinse în aeroportul din Luton. Protagoniști au fost zeci de români, care s-au bătut cu sălbăticie, sub ochii îngroziți ai pasagerilor. 17 români au ajuns în spatele gratiilor, alții sunt în stare gravă la spital, după...

Farewell, Prince Philip! Urmează opt zile de doliu național în Marea Britanie

Marea Britanie a păstrat un minut de reculegere sâmbătă, 17 aprilie, în momentul în care familia regală s-a reunit pentru a-şi prezenta omagiile la funeraliile prinţului Philip, relatează AFP, conform Agerpres. Limitată la 30 de persoane din cauza pandemiei de coronavirus, ceremonia a început cu...

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
cer senin
12.2 ° C
12.8 °
11.6 °
42 %
9.8kmh
0 %
mie
12 °
J
8 °
vin
9 °
S
10 °
D
6 °

Opinii