1 aprilie – „Ziua Păcălelilor”: Tradiții și legende

1 aprilie – „Ziua Păcălelilor”: Tradiții și legende

În fiecare an, 1 aprilie este marcată în întreaga lume drept „Ziua păcălelilor”. Este ziua în care fiecare încearcă, cu mai mult sau mai puţin succes, să-i facă o farsă colegului, prietenului, vecinului, unui membru din familie. Altfel spus, toată lumea păcăleşte pe toată lumea!

Tradiţia zilei păcălelilor de 1 aprilie are rădăcini care se pierd în vechime. Cei mai mulți oameni consideră că această zi își are originea în anul 1564, în Franța, atunci când s-a trecut la calendarul gregorian. Înainte, Anul Nou era sărbătorit pe 1 Aprilie, iar oamenilor le-a fost greu să se adapteze noii schimbări.

Astfel, mulți dintre ei au continuat să sărbătorească noul an tot pe 1 aprilie, iar cei care au respectat schimbarea au profitat de situație și au început să facă glume și farse pe seama celorlalți.

Unele legende evidenţiază că glumele şi farsele din jurul primei zile a lunii aprilie datează din vremea romanilor. Romanii şi celţii sărbătoreau un festival de glume în perioada echinocţiului de primăvară.

1 Aprilie este sărbătorit în mai multe țări și cunoscut sub diferite denumiri, în funcție de regiuni.

Una din tradițiile de  1 aprilie   spune că păcălelile trebuie făcute până la miezul zilei. În caz contrar, persoana care face glume va avea ghinion. Tradiția se păstrează încă în Noua Zeelandă, Marea Britanie, Africa de Sud și Australia. Totodată, ghinion vor avea și cei care nu se amuză de farsele care le-au fost făcute.

În Marea Britanie şi Canada, farsele de Ziua internaţională a păcălelilor – „Fool’s Day” – se fac până la amiază, după acest moment al zilei considerându-se că poartă ghinion să mai faci farse. Oricine uită această regulă devine chiar el „April Fool”. În Franţa, Belgia, Olanda, Italia şi zonele unde se vorbeşte franceza din Canada şi Elveţia, tradiţia de 1 aprilie este cunoscută ca ”Poisson d’Avril” (”peşte de aprilie”).

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
19.5 ° C
20.1 °
18.9 °
53 %
4kmh
0 %
sâm
18 °
Dum
22 °
lun
22 °
mar
21 °
mie
16 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii