Accident de teleferic în Italia. MAE: Nu sunt români printre victime

Accident de teleferic în Italia. MAE: Nu sunt români printre victime

Ministerul Afacerilor Externe precizează, în legătură cu accidentul de teleferic din staţiunea italiană Stresa, din regiunea Piemont, că, până la acest moment, autorităţile locale nu au notificat oficiul consular cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre victime, iar la nivelul Consulatului General de la Torino nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă.

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Torino, s-a autosesizat ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media din România referitoare la incidentul produs la data de 23 mai, în staţiunea Stresa, regiunea Piemont, şi a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, pentru a obţine informaţii cu privire la identitatea persoanelor afectate, precizează MAE, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, până la acest moment, autorităţile locale nu au notificat oficiul consular cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre victime, iar la nivelul Consulatului General nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară în legătură cu acest accident.

Conform datelor preliminare obţinute de reprezentanţii Consulatului General al României la Torino de la autorităţile locale, până la acest moment au fost identificate 10 din cele 13 victime, nefiind, deocamdată, confirmată prezenţa unor cetăţeni români în rândul acestora.

Consulatul General al României la Torino monitorizează cu prioritate situaţia şi continuă dialogul cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului de la Torino: +39 011 249 57 75; +39 011 249 52 64; +39 011 18 95 83 90, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice: +39 338 756 8134.

Treisprezece persoane au murit şi două au fost rănite grav duminică după căderea unei cabine de teleferic la Stresa, staţiune balneară din Piemont, pe malul lacului Maggiore, în nordul Italiei, conform unui nou bilanţ prezentat ca definitiv de echipele de salvare, relatează AFP.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
21.4 ° C
22.1 °
21 °
39 %
8.2kmh
0 %
joi
19 °
vin
22 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
28 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii