Aeroportul Internațional „King Khalid” din Riad (capitala Arabiei Saudite), a fost lovit de o rachetă lansată de rebelii houthi din Yemen. Atacul asupra terminalului de pasageri al aeroportului s-a soldat cu cel puțin 12 morți și peste 300 de răniți. Potrivit New York Times, acesta este cel mai grav și sângeros atac comis asupra unui stat arab din Golf de la declanșarea războiului dintre Statele Unite, Israel și Iran, în februarie 2026.
Atacul a paralizat complet activitatea aeroportului. Toate operațiunile de zbor sunt suspendate, iar avioanele care urmau să aterizeze la Riad sunt redirecționate. Companii aeriene precum Kuwait Airways, Etihad Airways și Qatar Airways și-au anulat rând pe rând cursele operate acolo.
Ambasadele statelor occidentale au emis alerte de călătorie, recomandând ferm cetățenilor lor să evite zona aeroportului.
Acesta a fost cel de-al treilea atac asupra aeroportului din capitala saudită înregistrat într-o singură săptămână, ridicând mari semne de întrebare cu privire la eficiența sistemelor locale de apărare antiaeriană.
Cine se află în spatele atacului?
Atacul a fost revendicat de Mohammed al-Bukhaiti, un oficial de rang înalt al mișcării Houthi din Yemen (grupare susținută de Iran), care a declarat că lovitura reprezintă o ripostă directă la bombardamentele saudite asupra teritoriului yemenit.
Conflictul dintre Arabia Saudită și rebelii Houthi durează de ani de zile (regatul conducând o coaliție militară împotriva acestora din 2015), însă intensificarea recentă a atacurilor – care vizează atât infrastructura civilă din regat, cât și rutele comerciale din Marea Roșie – amplifică riscurile de securitate regională. Situația devine cu atât mai tensionată cu cât Riadul se pregătește să găzduiască importante conferințe internaționale dedicate energiei și investițiilor.
Reacția Statelor Unite: Donald Trump ia în calcul intervenția militară
Întrebat de jurnaliști în fața Casei Albe dacă SUA intenționează să se implice direct și să participe la bombardamentele împotriva rebelilor Houthi alături de saudiți, președintele american Donald Trump a spus că est posibil. „Vom analiza situația. Tocmai am aflat despre atac, așa că vom lua o decizie. Ne mișcăm foarte repede”, a spus Trump.
O eventuală implicare militară directă a Washingtonului riscă să escaladeze și mai mult tensiunile într-o regiune deja măcinată de un conflict de amploare.
