Ce scrie presa internațională despre incendiul de la Institutul Matei Balș

Ce scrie presa internațională despre incendiul de la Institutul Matei Balș

Marile agenții de presă din străinătate au scris despre incendiul devastator de la Institutul Matei Balș din București, notând că este vorba despre al doilea incendiu sângeros într-un stat membru al Uniunii Europene. Pe lângă filmul evenimentelor, site-urile și agențiile de presă internaționale au prezentat situația gravă din România prin prisma incendiilor de la Piatra Neamț, Iași și Colectiv.

De asemenea, prezentarea faptelor a fost însoțită de statistici dure, care demonstrează că problemele structurale ale sistemului de sănătate din România nu sunt trecute cu vederea la nivel european și internațional.

Un incendiu la principalul spital din Bucureşti în care sunt îngrijiţi bolnavi de covid-19 s-a soldat cu cinci morţi, vineri, potrivit unui nou bilanţ publicat de către autorităţile române, la mai puţin de trei luni după un sinistru similar”, scrie AFP.

EURONEWS scrie că bolnavii au fost evacuaţi de către pompieri şi aminteşte de incendiul din urmă cu trei luni, soldat cu 15 morţi.

Incendiul a izbucnit la parterul spitalului și 100 de persoane au fost evacuate. Câteva ore mai târziu, balcoanele carbonizate au putut fi văzute la Spitalul Matei Bals, unde autoritățile sanitare au început campania de vaccinare anti-COVID în România”, relatează The Washington Post.

Al Arabiya amintește de incendiul de la spitalul din Piatra Neamț. România s-a mai confruntat cu o tragedie similară în noiembrie, când zece persoane care sufereau de COVID-19 au murit într-un incendiu într-o unitate de terapie intensivă a unui spital din orașul Piatra Neamț.

REUTERS comentează că este al doilea incendiu sângeros în trei luni într-un stat membru al Uniunii Europene, la sediul complet revovat al spitalului, construit în 1953. 44 de pacienţi evacuaţi au fost trimişi la alte spitale care îngrijesc bolnavi de covid-19 din Bucureşti, iar restul în alte clădiri ale spitalului. Aproximativ 7.700 de pacienţi cu covid-19 erau spitalizaţi în întreaga ţară vineri – dintre care 989 la terapie intensivă, potrivit Reuters.

România a înregistrat 721.513 de contaminări cu noul coronavirus şi 18.105 de morţi din cauza covid-19. ”Înaintea epidemiei, sistemul sănătăţii României se afla deja sub presiune, afectat de corupţie, ineficienţă şi un management politizat”, comentează Reuters. România are una dintre cele mai puţin dezvoltate infrastructuri în domeniul sănătăţii din UE, mai adaugă agenţia de știri.

Statul român a construit un singur spital în ultimii 30 de ani, alocă Sănătăţii cel mai mic buget din UE, iar zeci de mii de medici şi personal medical au emigrat”, mai scrie Reuters.

Autorităţile române au lansat, la Matei Balş, campania de vaccinare în România”, aminteşte THE ASSOCIATED PRESS, într-un material despre incendiu, preluat amplu de presa americană.

Site-ul France24 a descris incendiul din București drept o consecință a „culturii reparațiilor improvizate”, într-o țară în care cele mai importante ramuri se destramă.

„Cu 19 milioane de locuitori, România este una dintre cele mai sărace țări din Uniunea Europeană și încearcă să gestioneze pandemia de Covid-19 cu un sistem de sănătate delapidat și cu personal insuficient”, a transmis postul de televiziune francez.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
24.5 ° C
25 °
22.8 °
40 %
3.6kmh
0 %
mar
23 °
mie
24 °
joi
12 °
vin
17 °
sâm
12 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii