Celebrul hotel Burj Al Arab din Dubai va fi închis pentru o perioadă de 18 luni, timp în care vor fi executate lucrări de renovare. Este vorba despre prima renovare de la deschiderea oficială din 1999. Decizia a fost luată într-un moment în care turismul are de suferit din cauza războiului, conform Reuters.
Proprietarul, lanţul turistic Jumeirah, a transmis un comunicat de presă în care a precizat că lucrările vor fi efectuate în mai multe etape. Acestea se vor întinde pe parcursul a mai bine de un an şi vor fi conduse de arhitectul de interior Tristan Auer. Nu s-a specificat dacă proprietatea va fi închisă integral pe întreaga durată a renovării.
Clădirea a suferit unele daune
Hotelul în formă de velă reprezintă o clădire emblematică a grupului Jumeirah. În timpul actualului conflict, clădirea a suferit unele daune din cauza unor resturi ale unei drone iraniene interceptate de apărarea aeriană a orașului. Fațada fost afectată de lovturile de drone, la începutul lunii martie. Cu toate acestea, reprezentantul Burj Al Arab a ținut să precizeze că închiderea nu are legătură cu incidentul din martie. De altfel, nici în comunicatul oficial, grupul Jumeirah, cu sediul în Emiratele Arabe Unite, nu a făcut vreo legătură între proiectul renovării şi război.
Analiștii internaționali consideră însă că momentul ales este semnificativ, deoarece conflictul din Orientul Mijlociu a afectat călătoriile către Dubai, iar întreruperea unor zboruri a afectat turismul din Emirate.
