China joacă în continuare cartea expectativei în problema invaziei ruse

China joacă în continuare cartea expectativei în problema invaziei ruse

Premierul chinez, Li Keqiang, a îndemnat la reţinere în problema invadării Ucrainei de către Federația Rusă, oficialul motivându-și punctul de vedere prind necesitatea de a evita un dezastru umanitar, informează DPA, citată de Agerpres.

Deşi a numit situaţia „într-adevăr tulburătoare”, Li a evitat vineri să critice invazia rusă într-o conferinţă de presă la Beijing, la încheierea sesiunii anuale a Congresului Popular Chinez (CPPC).

„Sperăm sincer că situaţia se va linişti şi pacea va reveni cât mai curând. Este important acum să sprijinim Rusia şi Ucraina în negocierile lor „, a spus Li.

„Susţinem şi încurajăm toate eforturile care conduc la soluţionarea paşnică a crizei”, a adăugat oficialul de la Beijing.

Li a cerut reţinere, declarând că este important să se evite o spirală a tensiunilor sau chiar ca ele să scape acum de sub control.

Premierul chinez s-a pronunțat însă deschis împotriva sancţiunilor internaţionale impuse Rusiei, spuncând că acestea “vor dăuna recuperării economiei mondiale”. Nu este în interesul nimănui”, a comentat oficialul chinez.

Diplomaţi şi experţi au subliniat că China nu este cu adevărat dispusă să medieze între Rusia şi Ucraina.

„Nu, nici pentru o secundă”, a declarat expertul în China Jude Blanchette de la Centrul de Studii Strategice (CSIS). „China nu este o parte neutră. Sprijinul ei pentru Moscova este implicit pe punctul de a deveni explicit”, a adăugat ea.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
21.4 ° C
22.1 °
21 °
39 %
8.2kmh
0 %
joi
19 °
vin
22 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
28 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii