Copii orfani, refugiați din Ucraina, au ajuns în România

Copii orfani, refugiați din Ucraina, au ajuns în România

59 de copii cu dizabilități, o parte dintre ei cu handicap grav, au fost cazați, cu ajutorul DGASPC Prahova în centre unde pot primi îngrijirea de care au nevoie. De asemenea, autoritățile locale au grijă de cei 9 adulți, cetățeni ucraineni, care au însoțit acești copii de la centrul din Ucraina.

Ceilalți 26 de copii orfani, care au venit din două case de tip familial din Ucraina, au ajuns în județul Brașov și au fost cazați cu ajutorul DGASPC Brașov într-un centru rezidențial. Copiii au vârste între 3 și 15 ani și vor avea asigurate toate condițiile pe toată durate șederii în România.

DGASPC Brașov a pus la dispoziția copiilor și însoțitorilor acestora un traducător, voluntar, de limbă ucraineană și rusă. Unul dintre însoțitorii copiilor vorbește limba română.

Legea nr. 272/ 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului prevede extrem de clar care sunt obligațiile privind copiii care solicită statutul de refugiat. Acești copii nu pot fi duși oriunde, ci doar în centre rezidențiale unde li se poate oferi asistența de care au nevoie.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
10.7 ° C
12.1 °
7 °
84 %
1kmh
0 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
27 °
mie
23 °
joi
12 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii