Potrivit unei analize din Foreign Affairs, sondajele realizate de Arab Barometer în lunile de după 7 octombrie au arătat o schimbare majoră în ceea ce privește opinia publică. Pe măsură ce oamenii obișnuiți din regiune au asistat la războiul devastator al Israelului în Gaza, s-au întors puternic împotriva Israelului și a principalului său aliat, Statele Unite.
Tot mai mulți oameni consideră că Washingtonul și aliații săi sunt părtinitori, moral compromiși și selectivi în aplicarea dreptului internațional. Când au fost întrebați cine protejează libertățile, contribuie la securitatea regională și susține cauza palestiniană, respondenții au ales mai des China, Iranul și Rusia. Reputația Statelor Unite s-a prăbușit odată cu începutul războiului din Gaza și nu și-a revenit, iar în majoritatea țărilor analizate, politicile externe ale președintelui Donald Trump sunt privite negativ, conform Foreign Affairs.
Mulți respondenți consideră că politicile lui Trump sunt chiar mai slabe decât cele ale lui Joe Biden. În același timp, majoritatea oamenilor din regiune percep că Orientul Mijlociu este „sub atac”. Majoritatea oamenilor din lumea arabă consideră că SUA sprijină Israelul în detrimentul palestinienilor. Și Uniunea Europeană este văzută, în mare parte, în aceeași lumină. În plus, mulți cred că inclusiv instituțiile internaționale, precum ONU, sunt părtinitoare. Pentru mulți cetățeni arabi, problema nu mai este doar „dublul standard” al SUA, ci slăbirea întregului sistem internațional bazat pe reguli.
Forreign Affairs: Relațiile dintre statele arabe și Occident ar putea suferi schimbări majore
Israelul rămâne țara cel mai negativ percepută în regiune. În majoritatea statelor analizate, foarte puțini oameni au o opinie favorabilă despre Israel. Totuși, există deschidere pentru normalizare dacă Israelul ar recunoaște un stat palestinian. Majoritatea populației susține soluția celor două state, dar mulți cred că aceasta devine din ce în ce mai imposibilă. Unul dintre cele mai grave rezultate pentru Statele Unite este pierderea legitimității pe scena internațională. Mulți respondenți consideră că China respectă mai mult dreptul internațional decât SUA.
De asemenea, China este percepută ca având politici mai bune în privința securității și, uneori, chiar a libertăților – un rezultat remarcabil, având în vedere natura regimului său politic. Dacă această tendință continuă, relațiile dintre statele arabe și Occident ar putea suferi schimbări majore. Liderii arabi, deși autoritari, sunt sensibili la opinia publică și ar putea evita colaborarea vizibilă cu SUA.
În schimb, ar putea întări relațiile cu China și Rusia sau s-ar putea alătura alianțelor conduse de acestea. Situația nu este ireversibilă. De exemplu, Franța și-a îmbunătățit imaginea în regiune după ce a recunoscut oficial statul palestinian. Potrivit sursei, soluția ar avea următoarele aspecte: încheierea rapidă a conflictului cu Iranul, găsirea unei soluții echitabile pentru conflictul israeliano-palestinian, respectarea consecventă a dreptului internațional.
