Invitat la emisiunea „Doar o cifră să-ți mai spun”, realizată de Edward Pastia la Metropola TV, diplomatul și analistul de politică externă George Miloșan a vorbit despre efectele retragerii a mii de soldați americani din Europa. El a explicat că o reducere moderată a numărului de soldați ar readuce prezența militară americană la nivelul de dinaintea conflictului din Ucraina, însă există temerea că administrația Trump ar putea impune reduceri mult mai drastice.
În ceea ce privește România, analistul subliniază că țara noastră este considerată relevantă, dar nu vitală pentru interesele actuale ale Casei Albe, mai ales în contextul în care Marea Neagră pare să nu mai reprezinte o prioritate strategică pentru Donald Trump. De asemenea, este pusă în discuție utilitatea bazei de la Deveselu, a cărei relevanță ar putea scădea semnificativ dacă amenințarea rachetelor balistice din partea Iranului s-ar diminua.
