Grecia intră în cursa militară spațială. Pregătește 12 sateliți de supraveghere și un sistem propriu de comunicații pentru armată

Grecia a inaugurat, pe 9 noiembrie 2026, o Comandă pentru Operațiuni Spațiale, în cadrul Forțelor Aeriene. Noua structură, prezentată la baza aeriană Dekeleia, de lângă Atena, va coordona dezvoltarea și folosirea capacităților spațiale în sprijinul armatei. Inițiativa face parte din programul de modernizare a forțelor armate „Agenda 2030”.

12 sateliți pentru supraveghere și informații

Planul prezentat de ministrul Apărării, Nikos Dendias, prevede dezvoltarea a 12 sateliți militari: șase pentru observare optică, trei pentru colectarea informațiilor din semnale electronice (SIGINT) și trei dotați cu radar cu apertură sintetică (SAR). Sateliții radar vor putea obține imagini inclusiv pe timp de noapte și în condiții de nebulozitate.

Grecia a achiziționat deja 16 sateliți

Pe lângă cei 12 prevăzuți în planul militar, Grecia a achiziționat deja 16 sateliți optici cu utilizare duală, civilă și militară, aflați pe orbită joasă. Ministrul Apărării a precizat că aceștia reprezintă un prim pas, dar că nu sunt suficienți pentru a asigura independența informațională a armatei.

Un sistem propriu de comunicații militare

Atena intenționează să achiziționeze și un satelit geostaționar destinat comunicațiilor militare, precum și infrastructura terestră necesară. Programul MILSATCOM urmărește ca Grecia să dețină controlul asupra satelitului, stațiilor de la sol și rețelei de comunicații, fără să depindă de furnizori privați din alte țări. Planul este separat de participarea Greciei la proiectul european IRIS².

Războiul din Ucraina, un avertisment pentru Atena

Nikos Dendias a invocat experiența Ucrainei, unde întreruperea accesului la servicii de comunicații prin satelit a demonstrat cât de vulnerabile pot deveni operațiunile militare atunci când depind de infrastructură controlată din exterior. Ministrul nu a anunțat un calendar de lansare sau costul total al proiectelor.

Articole similare

Ultimele Articole