Grecia pregătește reguli pentru AI în Constituție

Grecia pregătește una dintre cele mai importante revizuiri constituționale din ultimii ani, iar printre modificările propuse se află și introducerea unor limite clare privind utilizarea AI. 

Prim-ministrul conservator al Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a prezentat joi noile amendamente constituționale, afirmând că acestea sunt necesare pentru protejarea generațiilor viitoare și pentru prevenirea abuzurilor generate de dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale. „Este foarte important ca, în acest proces de revizuire constituțională, să avem grijă de lumea în care vor trăi copiii noștri”, a declarat Mitsotakis în fața parlamentarilor partidului de guvernământ, potrivit Mediafax.

Printre noile prevederi se află un amendament care stabilește explicit că „inteligența artificială va servi libertății individului și prosperității societății, asigurându-se că riscurile sunt limitate, iar beneficiile sunt valorificate pe deplin”. Executivul din Grecia consideră că dezvoltarea AI ridică probleme majore la nivel global.

Premierul grec a subliniat că transformările tehnologice trebuie reglementate încă de acum, în contextul în care inteligența artificială influențează deja domenii esențiale precum administrația publică, medicina, securitatea și economia. În ultimii ani, Grecia a investit masiv în digitalizare și tehnologii bazate pe inteligență artificială, după ieșirea din criza financiară care a afectat țara timp de aproape un deceniu.

Astfel, autoritățile elene au modernizat sistemele de supraveghere a frontierelor, administrația fiscală și serviciile publice online.

Articole similare

Ultimele Articole