Greva angajaților de la compania Lufthansa afectează cursele România- Germania

Numeroase curse de pe aeroporturile din România către și dinspre Germania sunt afectate de greva angajaților de la compania Lufthansa.

Disputele despre salarii și pensii au făcut ca sute de zboruri să fie anulate în Germania, după ce piloții au refuzat să urce la manșa avioanelor.

Sindicatul piloţilor precizează că protestul a fost declanşat pe fondul tensiunilor tot mai mari cu managementul companiei.

Reprezentanţii piloţilor solicită îmbunătățirea planului de pensii și acuză compania că refuză dialogul.

Și însoțitoarele de bord vor intra miercuri și joi în grevă. Ceea ce se anunță a fi cel de-al cincilea val de acțiuni sindicale în cadrul grupului, în acest an.

Peste 1.100 de dolări și aterizări de pe și pe aeroportul din Frankfurt, principalul hub al Lufthansa și cel mai mare aeroport din Germania, au fost anulate luni și marți, iar 710 zboruri au fost anulate pe aeroportul din Munchen.

Conducerea Lufthansa a criticat dur declanşarea grevei și recomandă pasagerilor să verifice din timp situaţia zborurilor.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Germania, unde programul zborurilor este perturbat de grevele organizate de sindicatele piloţilor şi însoţitorilor de zbor.

Grupul german Lufthansa este cel mai mare transportator aerian din Europa și pe lângă Lufthansa, deține și companiile Austrian, Swiss, Eurowings și Brussels Airlines.

Articole similare

Ultimele Articole