Iohannis: România sprijină pe deplin integrarea Ucrainei, precum şi a Republicii Moldova şi Georgiei în UE

Iohannis: România sprijină pe deplin integrarea Ucrainei, precum şi a Republicii Moldova şi Georgiei în UE

România sprijină ”pe deplin” integrarea Ucrainei, dar şi a Republicii Moldova şi a Georgiei în Uniunea Europeană, a transmis, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj pe Twitter.

„România sprijină pe deplin integrarea Ucrainei, precum şi a Republicii Moldova şi Georgiei în Uniunea Europeană. Locul acestor parteneri ai UE este în familia europeană, iar România va face tot posibilul pentru ca acest lucru să devină realitate”, a scris Iohannis, pe Twitter.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni că a semnat o cerere oficială de aderare a ţării sale la Uniunea Europeană.

El a cerut UE să permită aderarea imediată a Ucrainei printr-o procedură specială.           Preşedinţii din opt state din centrul şi estul Europei au cerut, luni, ţărilor membre UE să acorde imediat Ucrainei statutul de ţară candidată şi să deschidă negocierile de aderare, a relatat Reuters.

”Noi, preşedinţii statelor membre UE: Republica Bulgaria, Republica Cehă, Republica Estonia, Republica Letonia, Republica Lituania, Republica Polonia, Republica Slovacă şi Republica Slovenia credem cu tărie că Ucraina merită să primească imediat o perspectivă de aderare la UE”, se spune în scrisoare deschisă comună.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
13.5 ° C
16.6 °
11 °
74 %
4.9kmh
0 %
lun
21 °
mar
17 °
mie
19 °
joi
13 °
vin
16 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii