KO: Industria cinematografică e la pământ

KO: Industria cinematografică e la pământ

Pandemia a lovit industria cinematografică la fel de puternic ca turismul și serviciile. Cinematografele din Statele Unite și Canada au înregistrat venituri mai mici cu 80 la suta față de anul trecut. Acestor vremuri li s-au conformat și producătorii, care își lansează super-producțiile doar pe platformele de video streaming.
Pandemia a pus la pământ industria cinematografică pe tot globul. În 2020 cinematografele din Statele Unite și Canada au înregistrat cele mai slabe încasări din ultimii 40 de ani. Veniturile pentru această industrie au fost de 2.3 miliarde de dolari. Anul acesta sălile de cinema au funcționat la capacitate optimă doar până la jumătatea lunii martie. Lacătul care a stat pe ușile sălilor de cinema timp de 9 luni a adus o scădere a încasărilor cu 80 la suta faţă de anul 2019, care a însumat 11,400 miliarde de dolari.

În Asia cinematografele au fost redeschise. În Europa, în timpul celui de-al doilea val al pandemiei, acestea au putut funcţiona câteva luni la jumătate din capacitate. În SUA , în state reprezentative pentru această industrie, precum California și New York, unele săli nu au putut să-şi reia deloc activitatea, în timp ce altele au functionat cu un public limitat.
Filmul „Tenet”, al lui Cristopher Nolan este primul film important de la Hollywood care a lansat în cinematografe în mijlocul pandemiei. Tenet prezintă povestea unui agent CIA interpretat de un John David Washington. Protagonistul luptă pentru supraviețuirea întregii omeniri. El călătorește printr-o lume crepusculară din spionajul internațional, a cărei acţiune se va desfășura dincolo de timpul real. În ciuda acțiunii interesante a filmului, încasările au fost foarte slabe.

Până la încheierea pandemiei cele mai importante superproducţii vor fi lansate direct pe platformele de „streaming”. Filmul „Wonder Woman 1984” va fi lansat în acest mod de Crăciun.

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ceață
8.2 ° C
9.4 °
7 °
95 %
5.7kmh
100 %
mar
11 °
mie
20 °
joi
14 °
vin
19 °
sâm
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii