Mircea Geoană: Har, Domnului că suntem în NATO! Har, Domnului că suntem în UE! Suntem la adăpost!

Mircea Geoană: Har, Domnului că suntem în NATO! Har, Domnului că suntem în UE! Suntem la adăpost!

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, avertizează Rusia că dacă va ataca Ucraina, costul va fi mult mai mare „decât ce s-a întâmplat după anexarea Crimeei”. Despre România, Mircea Geoană spune că este la adăpost întrucât este membru NATO.

La întrebarea dacă nu eram în NATO, eram astăzi în situaţia Ucrainei, Mircea Geoană a spus că nu îi place să lucreze contrafactual. „E foarte tentant să spui ce ar fi fost dacă. În schimb, eu mă uit ce se întâmplă cu vecinii care nu sunt în NATO şi văd o Federaţie Rusă foarte agresivă. Nu este un vecin al Federaţiei Ruse, de la Belarus – care este într-o situaţie de cedare de suveranitate destul de accelerată, până la Republica Moldova – cu Transnistria, Ucraina – cu Donbas şi Crimeea, Georgia – cu Osetia de Sud şi Abhazia, toţi vecinii Federaţiei Ruse au fost supuşi, într-o formă sau alta, unor presiuni inclusiv militare”.

În schimb, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a spus că în prezent poate spune un singur lucru: Har, Domnului că suntem în NATO! Har, Domnului că suntem în UE!”, adăugând că „eu nu voi spune niciodată că în Occident totul este o poezie, o feerie, că totul este roz. Nu, sunt multe lucruri de corectat, dar dacă mă uit la alternativă, asta înseamnă dictatură din nou, autocraţie, insecuritate. Nu cred că există vreo problemă de a alege calea occidentală, pe care România a ales-o. Deci suntem adăpost în NATO”.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer acoperit de nori
13.6 ° C
14.4 °
12.8 °
72 %
5.7kmh
100 %
mar
16 °
mie
20 °
joi
17 °
vin
14 °
sâm
18 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii