Prețul benzinei a crescut puternic în Statele Unite după declanșarea conflictului cu Iranul. Cu toate acestea, carburantul rămâne mai ieftin decât în România. Prețul mediu al benzinei în Statele Unite este de aproximativ 3,58 dolari pe galon. Un galon american înseamnă 3,785 litri. Asta înseamnă că benzina din SUA costă aproximativ 0,95 dolari pe litru. La cursul actual, prețul este de aproximativ 4,3 – 4,4 lei pe litru, potrivit datelor furnizate de serviciile de monitorizare AAA şi GasBuddy. În California, spre exemplu, unde prețul benzinei este printre cele mai mari din Statele Unite, costurile ajung la aproximativ 6,3 lei pe litru.
Situația este diferită în România
În România, joi, benzina standard costă între 8,17 și 8,31 lei pe litru în stațiile din București. Prin urmare, benzina din România este aproape dublă ca preț față de cea din Statele Unite.
Scumpirea globală este provocată de tensiunile geopolitice
Conflictul din Orientul Mijlociu a afectat transportul petrolului prin Strâmtoarea Ormuz. Aceasta este una dintre cele mai importante rute pentru exportul de petrol din lume. Creșterea prețului petrolului a dus rapid la scumpirea carburanților în multe țări. Totuși, diferența dintre SUA și Europa rămâne mare.
Prețul petrolului a depășit din nou 100 de dolari pe baril, în ciuda deciziei IEA
Prețurile petrolului au depășit, joi, din nou pragul de 100 de dolari pe baril în tranzacțiile nocturne, la trei zile după ce atinseseră un maxim al ultimilor patru ani. Creșterea a avut loc în ciuda faptului că țările membre ale Agenției Internaționale pentru Energie(IEA) au convenit în unanimitate, mai devreme miercuri, să pună pe piața globală o cantitate record de 400 de milioane de barili de petrol din rezervele strategice.
