Preşedintele Iohannis insistă pentru adoptarea de către UE a unor sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei

Preşedintele Iohannis insistă pentru adoptarea de către UE a unor sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei

Preşedintele Iohannis i-a informat pe liderii europeni, în cadrul unei videoconferințe, despre eforturile pe care ţara noastră continuă să le depună pentru gestionarea fluxului de refugiaţi din Ucraina, precum şi despre sprijinul direct acordat Ucrainei prin hub-ul umanitar de la Suceava, care beneficiază de sprijinul Comisiei Europene şi al statelor membre.

În plus, șeful statului a insistat pentru impunerea unor sancțiuni suplimentare Rusiei.

Mesajul a fost transmis la o reuniune de coordonare, în format videoconferinţă, organizată de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în pregătirea reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, din 24 şi 25 martie, la care va participa şi preşedintele Statele Unite ale Americii, Joe Biden.

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că sprijinul pentru Ucraina trebuie acordat în continuare, evidenţiind dificultăţile cu care se confruntă populaţia care a rămas în Ucraina şi accentuând nevoia urgentă de a se ajunge la încetarea focului şi de a proteja civilii din Ucraina. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, discuţiile s-au concentrat pe evoluţiile legate de agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, cu accent pe eforturile de gestionare a situaţiei umanitare din Ucraina şi măsurile de sprijin pentru refugiaţi. Au fost abordate aspectele legate de implementarea sancţiunilor adoptate de Uniunea Europeană la adresa Rusiei, respectiv a Belarusului, precum şi continuarea procesului de identificare a noi măsuri restrictive.

„Preşedintele României s-a pronunţat pentru adoptarea de către Uniunea Europeană de sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei, care să aibă un impact relevant asupra acesteia”, precizează Administraţia Prezidenţială.

În cadrul reuniunii s-a discutat şi despre consolidarea dimensiunii de securitate şi apărare a Uniunii Europene în contextul adoptării Busolei Strategice, despre securitatea aprovizionării cu energie la nivel european, cu accent pe reducerea dependenţei energetice faţă de Rusia şi identificarea de măsuri în plan european pentru limitarea efectelor preţurilor ridicate la energie. Au mai fost abordate aspecte economice referitoare la consolidarea Pieţei Interne, precum şi relaţiile externe ale Uniunii Europene, cu accent pe relaţiile cu China şi situaţia din Bosnia – Herţegovina.

Totodată, liderii au abordat progresele înregistrate privind Uniunea Bancară şi Uniunea pieţelor de capital în perspectiva Summitului Euro în format extins din 25 martie.

Referitor la obiectivul asigurării securităţii energetice a Uniunii Europene, Klaus Iohannis a reafirmat, de asemenea, importanţa diversificării surselor şi a rutelor de aprovizionare cu energie, dar şi necesitatea dezvoltării interconectivităţii între statele membre, în contextul obiectivului major al Uniunii de reducere a dependenţei energetice de Federaţia Rusă.

În plus, preşedintele Iohannis a vorbit din nou despre nevoia de identificare cât mai rapidă a unor soluţii convergente la nivel european, atrăgând atenţia asupra dificultăţilor generate de legătura dintre scumpirea gazelor naturale şi preţurile la energia electrică, ceea ce generează un impact nedorit asupra pieţei.

„Preşedintele Klaus Iohannis a indicat că obiectivul imperativ este de a găsi soluţii eficiente pe termen scurt, care să protejeze cetăţenii europeni şi competitivitatea economică la nivelul Uniunii, pentru ca producţia industrială şi locurile de muncă din economiile europene să nu fie afectate pe termen lung de actuala criză energetică”, mai arată Administraţia Prezidenţială.

La reuniunea de coordonare au mai participat prim-miniştrii Republicii Letonia, Krisjanis Karins, Luxemburgului, Xavier Bettel, Republicii Slovace, Eduard Heger, Ungariei, Viktor Orban, şi Irlandei, Micheal Martin.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
câțiva nori
15.9 ° C
18.8 °
13.1 °
68 %
4kmh
20 %
joi
19 °
vin
22 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
28 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii