Probleme pentru Suveranul Pontif. Papa Francisc a ajuns la spital pentru un control medical

Probleme pentru Suveranul Pontif. Papa Francisc a ajuns la spital pentru un control medical

Papa Francisc a fost suspus unor investigații medicale, marţi, la spitalul Gemelli din Roma pentru un control medical, au anunțat agenţiile de presă din Italia.

Suveranul Pontif a stat în jur de trei sferturi de oră la spitalul Gemelli din Roma,  după care a revenit la Vatican. Papa a fost consultat de medici la o secţie din spital specializată în tratarea pacienţilor vârstnici.

Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a mai fost internat la spitalul Gemelli, la sfârşitul lunii martie pentru o infecţie respiratorie şi, ulterior, pe 26 mai din cauza unei stări febrile. În martie, Vaticanul anunţase că papa va merge la spital pentru controale programate, înainte de a recunoaşte că acesta a avut dificultăţi de respiraţie şi că suferea de o infecţie care necesita tratament cu antibiotice. Într-un interviu acordat în urmă cu două săptămâni televiziunii Telemundo, papa Francisc a declarat că această „pneumonie” a fost tratată „la timp”.

„Dacă am fi aşteptat câteva ore în plus, ar fi fost mult mai grav”, a precizat Suvernaul Pontif. În ceea ce priveşte durerile la genunchi, care îl obligau să folosească un scaun cu rotile sau un baston, papa a declarat că se simte „mult mai bine”.

A.N.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
18 ° C
19.4 °
16.1 °
60 %
2.7kmh
0 %
Dum
22 °
lun
22 °
mar
21 °
mie
16 °
joi
12 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii