Propunerea președinției UE, asigurată de Irlanda: Reducerea cu 8% a bugetului Uniunii, pentru 2028-2034

Președinția Uniunii Europene (UE), asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al Uniunii pe perioada 2028-2034, potrivit Reuters.

Comisia Europeană a propus anul trecut un buget de 2000 de miliarde, dar irlandezii au prezentat un proiect care prevede economii. Din fondurile respective, încă în curs de negociere între membrii Uniunii, sunt finanțate principalele politici ale celor 27 de state.

Blocul comunitar funcționează pe baza unui ciclu bugetar de șapte ani, iar țările speră să finalizeze următorul buget până la sfârșitul anului 2026, înainte ca Franța, Polonia, Italia și multe alte țări să organizeze alegeri în 2027. Bugetul este important și pentru Ucraina, atât pentru că sprijină țările care lucrează pentru integrarea în bloc, cât și pentru că UE este principalul susținător financiar al Kievului.

România vrea să negocieze un buget mai solid pentru următorii ani

Şase ţări, în frunte cu Germania, cele care contribuie substanţial al bugetul comunitar, cer reduceri şi mai mari, de sute de milioane de euro. Europarlamentarii români se tem că domenii-cheie pentru infrastructură şi economia românească ar beneficia de finanţări mult mai mici în următorii ani. Alte surse de finanţare ar putea venit din taxarea criptomonedelor, dar şi din amânarea plăţii împrumuturilor făcute de Comisia Europeană în cadrul mecanismului de redresare şi rezilienţă, mai exact din vremea pandemiei. Împreună cu alte 16 ţări beneficiare ale fondurilor europene din grupul Prietenii Coeziunii, România vrea să negocieze un buget mai solid pentru următorii ani.

Bugetul multianual al Uniunii Europene trebuie votat de toate cele 27 de ţări membre pentru a fi adoptat.

Articole similare

Ultimele Articole